Electroforeza proteinelor serice cu imunofixare

Electroforeza proteinelor serice cu imunofixare

Ce este imunofixarea

Imunofixarea (sau imunotiparea) este analiza care confirmă și identifică o proteină monoclonală (componentă monoclonală, vârf M) din sânge.

Diferența dintre producția normală și cea monoclonală:

• în mod normal, anticorpii (imunoglobulinele) sunt produși de foarte multe clone diferite de limfocite B. Rezultatul este un amestec divers de anticorpi, numit policlonal;
• în gamapatiile monoclonale, o singură clonă de celule B (sau de plasmocite) se înmulțește excesiv. Ea produce o cantitate mare dintr-o singură imunoglobulină, identică, numită monoclonală.

O componentă monoclonală poate fi observată la electroforeza proteinelor serice, ca un vârf îngust. Electroforeza nu arată însă ce tip de imunoglobulină este. Imunofixarea răspunde la această întrebare. Ea arată:

• lanțul greu al imunoglobulinei: gama (IgG), alfa (IgA) sau miu (IgM);
• lanțul ușor: kappa sau lambda.

Exemple de rezultate: „IgG kappa”, „IgA lambda”, „lanțuri ușoare kappa libere”.

Cum funcționează

Imunotiparea prin electroforeză capilară. Proba de ser se împarte în mai multe porțiuni:

• o porțiune netratată, care dă electroforegrama de referință a proteinelor;
• câte o porțiune amestecată cu un antiser specific: anti-IgG, anti-IgA, anti-IgM, anti-kappa și anti-lambda.

Fiecare antiser leagă imunoglobulina corespunzătoare și o îndepărtează din curbă. Curbele obținute se suprapun automat peste cea de referință:

• dacă vârful monoclonal dispare cu un antiser de lanț greu și cu unul de lanț ușor, tipul componentei monoclonale este identificat;
• imunoglobulinele policlonale normale scad difuz cu toate antiserurile, fără să dispară un vârf anume.

Imunofixarea clasică, în gel de agaroză. Proteinele se separă pe gel. Apoi, peste fiecare pistă se aplică un antiser specific. Componenta monoclonală apare ca o bandă îngustă și clară. Imunoglobulinele policlonale apar ca o zonă difuză.

Indicații

• Confirmarea și identificarea unei componente monoclonale găsite la electroforeza proteinelor serice.
• Suspiciunea de mielom multiplu, chiar dacă electroforeza este normală. Este situația:
  • componentelor monoclonale mici;
  • mielomului care produce doar lanțuri ușoare.
• Suspiciunea de boli asociate cu proteine monoclonale:
  • macroglobulinemia Waldenström;
  • amiloidoza AL;
  • limfoamele și leucemia limfatică cronică;
  • neuropatiile periferice fără cauză aparentă.
• Urmărirea pacienților cu gamapatie monoclonală cu semnificație nedeterminată (MGUS) sau cu mielom tratat. Imunofixarea negativă este unul dintre criteriile de răspuns complet la tratament.
• Evaluarea deficitelor imune și a disgamaglobulinemiilor.

Pregătirea pacientului

Nu este necesar să veniți à jeun (pe nemâncate). Recoltarea se poate face și după masă.

Spuneți medicului dacă urmați tratament cu anticorpi monoclonali (de exemplu daratumumab, isatuximab), pentru că aceștia pot apărea la analiză ca o bandă monoclonală.

Recoltare

Metodă

Electroforeză capilară cu imunotipare. Laboratorul alege programul de diluție în funcție de nivelul imunoglobulinelor:

• „hypergamma”: imunoglobuline peste 2 g/dL;
• „standard”: 0,8–2 g/dL;
• „hypogamma”: sub 0,8 g/dL.

Pentru lanțurile ușoare libere și pentru urină se folosește imunofixarea în gel de agaroză.

Limita de detecție: aproximativ 25 mg/dL pentru o componentă monoclonală (electroforeză capilară cu imunotipare).

Valori de referință

Nu se detectează componentă monoclonală.

Interpretarea rezultatelor

Tipare posibile

Semnificația clinică

O componentă monoclonală nu înseamnă automat o boală malignă.

• MGUS (gamapatia monoclonală cu semnificație nedeterminată) este cea mai frecventă cauză, mai ales după vârsta de 50 de ani. Nu este un cancer, dar are un risc mic de evoluție spre mielom sau alte boli. De aceea, se urmărește periodic, ca să se verifice dacă componenta monoclonală rămâne stabilă.
• Mielomul multiplu: aproape toți pacienții (aproximativ 99%) au o proteină monoclonală în ser sau în urină.
• Macroglobulinemia Waldenström: componenta monoclonală din ser este întotdeauna de tip IgM.
• Proteina Bence-Jones: la aproximativ 75% dintre pacienții cu mielom multiplu sau boală Waldenström, în urină se găsește un lanț ușor monoclonal. Se caută prin imunofixarea proteinelor urinare.
• Mielomul sau amiloidoza: în urină se pot găsi atât fragmente de lanțuri grele, cât și lanțuri ușoare libere.

Diagnosticul de mielom sau de altă boală nu se pune doar pe imunofixare. Se folosesc și:

• lanțurile ușoare libere din ser;
• hemoleucograma;
• calciul;
• creatinina;
• imagistica;
• examenul măduvei osoase.

Limite și interferențe

IgD și IgE nu sunt incluse. Dacă se suspectează un mielom IgD sau IgE (foarte rar), se recomandă imunofixarea IgD/IgE.

Componentele monoclonale foarte mici, sub limita de detecție, pot să nu fie identificate. Mielomul cu lanțuri ușoare poate avea imunofixarea din ser negativă. De aceea, evaluarea se completează cu lanțurile ușoare libere din ser și cu imunofixarea din urină.

Reacțiile încrucișate. Electroforeza capilară se face în mediu lichid. Foarte rar, un antiser poate reacționa încrucișat cu componenta monoclonală, iar rezultatul poate sugera fals o gamapatie biclonală. Situația se lămurește prin imunofixare în gel de agaroză.

Anticorpii monoclonali folosiți ca tratament pot apărea ca o mică bandă monoclonală, de obicei IgG kappa, și pot fi confundați cu boala. Exemple sunt daratumumabul și isatuximabul, folosiți în mielom.

Plasma în loc de ser poate da benzi false, din cauza fibrinogenului.