Anticorpi anti insulina(IAA)

Anticorpi anti-insulină (IAA)

Ce este testul pentru anticorpii anti-insulină

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală autoimună. Sistemul imunitar distruge celulele beta din pancreas, cele care produc insulina. Boala devine manifestă clinic după ce aproximativ 80–90% din celulele beta au fost distruse.

Faza fără simptome. Distrugerea celulelor beta este precedată de o lungă perioadă fără simptome, în care apar în sânge autoanticorpi împotriva unor proteine ale celulelor insulare. Principalii autoanticorpi insulari sunt:

• anticorpii anti-insulină;
• anticorpii anti-GAD65;
• anticorpii anti-IA-2;
• anticorpii anti-ZnT8.

De ce este importantă insulina ca autoantigen. Insulina este singurul autoantigen specific doar celulelor beta identificat până acum.

Stadiile diabetului de tip 1. Boala trece prin mai multe stadii înaintea simptomelor (ADA, JDRF și Endocrine Society, 2015):

• stadiul 1: cel puțin doi autoanticorpi insulari, cu glicemie normală;
• stadiul 2: autoanticorpi și tulburări ale glicemiei, fără simptome;
• stadiul 3: diabet manifest, cu simptome.

Riscul de boală crește cu fiecare autoanticorp în plus. Persoanele cu doi sau mai mulți autoanticorpi au un risc de aproximativ 70% de a face diabet în 10 ani.

Frecvența anticorpilor anti-insulină în funcție de vârstă. Anticorpii anti-insulină sunt cei mai frecvenți la copiii micicare fac diabet de tip 1:

• la pacienții netratați încă cu insulină, frecvența este aproape 100% la vârste foarte mici;
• la diagnostic, în ansamblu, sunt prezenți la aproximativ 50–90% dintre pacienți;
• în diabetul de tip 1 debutat la vârsta adultă lipsesc aproape complet.

Anticorpii apar înaintea debutului și în jurul acestuia, de obicei în concentrații mici, care pot scădea în timp.

Anticorpii față de insulina administrată. La pacienții tratați cu insulină pot apărea anticorpi față de insulina injectată:

• sunt mai frecvenți la insulinele de origine animală, folosite astăzi foarte rar, decât la insulina umană;
• pot lega o parte din insulina injectată, care nu mai poate acționa, așa că pacientul are nevoie de doze mai mari (rezistență la insulină mediată de anticorpi).

Anticorpii anti-insulină la persoanele fără diabet cu hipoglicemie. Pot sugera administrarea ascunsă de insulină. Rar, anticorpii înșiși pot produce hipoglicemie.

Indicații

• Evaluarea riscului de diabet de tip 1 la copii, adolescenți și adulți tineri fără simptome, cu predispoziție genetică (de exemplu rude de gradul I ale unui pacient cu diabet de tip 1). Testul se face împreună cu anticorpii anti-GAD, anti-IA-2 și anti-ZnT8.
• Diferențierea diabetului de tip 1 de diabetul de tip 2, mai ales la copii, înaintea începerii tratamentului cu insulină.
• Evaluarea pacienților cu diabet și rezistență la insulină (necesar mare și inexplicabil de insulină).
• Investigarea hipoglicemiei la persoanele fără diabet, împreună cu insulina și peptidul C.

Pregătirea pacientului

• Recoltarea se face à jeun (pe nemâncate), după cel puțin 12 ore de post. Vedeți și pregătirea pentru recoltarea de sânge.
• Pentru diagnosticul diabetului de tip 1, proba se recoltează ideal înainte de începerea tratamentului cu insulină sau în primele 2 săptămâni de la începerea lui. După acest interval pot apărea anticorpi față de insulina injectată.
• Testul nu se recomandă la pacienții care au primit recent substanțe radioactive (radioizotopi) pentru diagnostic sau tratament.
• Menționați laboratorului:
  • tratamentul cu insulină (de când și ce tip);
  • administrarea recentă de radioizotopi (scintigrafii, tratament cu iod radioactiv);
  • eventualele episoade de hipoglicemie.

Recoltare

Metodă

Radioimunologică (RIA). Insulina umană recombinantă marcată cu iod radioactiv se incubează cu serul pacientului. Anticorpii anti-insulină din probă leagă insulina marcată. Complexele formate se precipită, iar radioactivitatea lor se măsoară. Semnalul este proporțional cu cantitatea de anticorpi anti-insulină.

Testul detectează anticorpii anti-insulină de tip IgG. Nu detectează anticorpii de tip IgE, responsabili de reacțiile alergice la insulină. Anticorpii anti-insulină măsurați prin RIA sunt mai strâns legați de diabetul de tip 1 decât cei măsurați prin ELISA.

Valori de referință

< 1 U/mL

Interpretarea rezultatelor

Rezultat pozitiv la o persoană care nu a primit niciodată insulină. Indică autoimunitate îndreptată împotriva celulelor beta și predispoziție la diabet de tip 1:

• la persoanele fără diabet: riscul este cu atât mai mare cu cât sunt prezenți mai mulți autoanticorpi insulari. Riscul crește și la cei cu istoric familial de diabet, cu alte boli autoimune de organ sau cu tipuri HLA predispozante. Prezența mai multor autoanticorpi sugerează o probabilitate mare de diabet de tip 1 în viitor;
• la un pacient cu diabet nou descoperit: susține diagnosticul de diabet de tip 1, mai ales la copii.

Rezultat pozitiv la un pacient tratat cu insulină. Poate reflecta anticorpi formați ca răspuns la insulina administrată, deci nu mai confirmă diabetul de tip 1. La pacienții cu necesar mare de insulină, anticorpii pot explica o rezistență la insulină mediată imun.

Rezultat pozitiv la o persoană fără diabet cu hipoglicemie. Poate sugera administrarea ascunsă de insulină sau, rar, o hipoglicemie produsă de anticorpi. Rezultatul nu stabilește singur diagnosticul. Sunt necesare întotdeauna insulina și peptidul C, recoltate în timpul hipoglicemiei.

Rezultat negativ. Nu exclude diabetul de tip 1, mai ales la adulți, la care anticorpii anti-insulină sunt rari. Pentru o sensibilitate maximă se recomandă testarea tuturor autoanticorpilor insulari:

• anti-GAD;
• anti-IA-2;
• anti-ZnT8;
• anticorpii anti-insulină.

Rezultatul se interpretează împreună cu glicemia, hemoglobina glicozilată, peptidul C și tabloul clinic. Vedeți și articolul despre diabet: cauze, simptome, prevenție.

Limite și interferențe

• Radioizotopii administrați recent, pentru diagnostic sau tratament, pot interfera cu testul radioimunologic. Intervalul necesar până la recoltare depinde de izotop, de doză și de pacient și nu poate fi stabilit general.
• Tratamentul cu insulină. După primele 2 săptămâni de tratament, rezultatul nu mai poate fi folosit pentru diagnosticul diabetului autoimun.
• Scăderea după diagnostic. După instalarea diabetului, nivelul anticorpilor anti-insulină scade de obicei. Poate crește din nou după începerea tratamentului cu insulină.
• Diferențele între metode. Testele pentru anticorpii anti-insulină au variat mult între laboratoare în programele internaționale de standardizare. Rezultatele obținute prin metode diferite nu sunt direct comparabile.

Bibliografie

1. Mayo Clinic Laboratories. Insulin Antibodies, Serum (INAB). Test Catalog [online]. Accesat la 24.10.2026.
2. Labcorp. Insulin Autoantibodies (IAA), test 141598 [online]. Accesat la 24.10.2026.
3. Simmons KM, Steck AK. Islet autoantibody testing: current utility, future prospects in predicting and diagnosing type 1 diabetes. Clinical Laboratory News (ADLM), iulie 2017.
4. Insel RA, Dunne JL, Atkinson MA, et al. Staging presymptomatic type 1 diabetes: a scientific statement of JDRF, the Endocrine Society, and the American Diabetes Association. Diabetes Care. 2015;38(10):1964–1974. doi: 10.2337/dc15-1419