Examen coproparazitologic

Examen coproparazitologic

Ce este examenul coproparazitologic

Examenul coproparazitologic caută în materiile fecale paraziții intestinali sau formele lor. Acestea pot fi:

• paraziții adulți, de exemplu viermii;
• fragmente din paraziți, de exemplu segmentele (proglotele) de tenie;
• ouă sau larve de viermi;
• chisturi sau forme vegetative (trofozoiți) de protozoare, adică paraziți formați dintr-o singură celulă.

Proba se examinează mai întâi cu ochiul liber (examen macroscopic), apoi la microscop. Ce se poate găsi depinde de ciclul de viață al fiecărui parazit și de momentul în care acesta sau formele lui ajung în scaun.

Paraziții care pot fi depistați:

• protozoare: Giardia lamblia, Entamoeba spp., Blastocystis hominis;
• viermi rotunzi (nematode): Ascaris lumbricoides (limbricul), Trichuris trichiura (tricocefalul), Strongyloides stercoralis și, rar, Enterobius vermicularis (oxiurul);
• viermi plați (trematode): Fasciola hepatica;
• viermi plați segmentați (cestode): Taenia spp. (tenia), Hymenolepis nana, Diphyllobothrium latum (botriocefalul).

De ce sunt importanți paraziții intestinali

Paraziții intestinali sunt răspândiți în toată lumea, dar infestările sunt mai frecvente unde igiena și alimentarea cu apă sunt deficitare. Consecințele pot fi:

• diaree;
• malnutriție;
• anemie;
• obstrucție intestinală.

Protozoarele produc diaree sau malabsorbție prin toxinele pe care le eliberează, prin invadarea mucoasei intestinale sau doar prin atașarea de ea.

Viermii pot avea mai multe efecte:

• blochează intestinul;
• produc sângerări;
• împiedică absorbția nutrienților.

Larvele sau ouăle unor viermi pot ajunge și în alte organe, unde produc inflamație sau leziuni.

Unii paraziți pot trăi în intestinul omului fără să producă simptome.

Principalii paraziți intestinali

Giardia lamblia

Giardia lamblia (numită și G. intestinalis sau G. duodenalis) este parazitul cel mai des găsit la examenul coproparazitologic. Este un protozoar cu flageli.

Unde trăiește și cum afectează intestinul. Trăiește în intestinul subțire (duoden și jejun) și se fixează de celulele intestinale printr-un disc adeziv. Se înmulțește foarte repede și poate acoperi suprafețe mari ale mucoasei. Formează astfel o barieră care împiedică absorbția nutrienților și a vitaminelor.

Formele parazitului:

• trofozoitul: forma activă, care trăiește în intestin;
• chistul: forma rezistentă, eliminată în scaun.

Transmiterea. Infecția se transmite pe cale digestivă, prin:

• mâini murdare;
• fructe și legume nespălate;
• apă contaminată.

Cine este afectat. Cel mai des sunt afectați copiii mici din creșe și grădinițe, împreună cu familiile lor.

De ce se transmite ușor:

• sunt suficiente aproximativ 10 chisturi pentru a produce infecția;
• chisturile rezistă la clorinarea apei și supraviețuiesc săptămâni în apa rece;
• există rezervoare animale: rozătoare, câini.

Cum se manifestă:

• infecție fără simptome, mai ales la adulți;
• giardioză acută: diaree, balonare, tulburări de digestie;
• giardioză cronică: disconfort digestiv persistent, episoade de diaree alternând cu tranzit normal sau constipație;
• malabsorbție: apare la aproximativ 10–15% dintre pacienți;
• manifestări alergice ale pielii.

Netratată, persoana elimină chisturi timp de săptămâni sau luni. Pentru depistarea purtătorilor se recomandă controlul periodic al copiilor din colectivități și al persoanelor care lucrează în sectorul alimentar.

Diagnosticul. Se pune prin:

• examenul coproparazitologic (chisturi);
• antigenul Giardia din materiile fecale.

Anticorpii din sânge nu sunt utili pentru diagnostic, deoarece persistă mult timp, chiar și după un tratament eficient.

Entamoeba histolytica

Entamoeba histolytica este o amibă care produce amibiaza (dizenteria amibiană). Poate invada peretele intestinal și alte organe. Boala este frecventă în regiunile tropicale și subtropicale. În România apar cazuri sporadice, de obicei în mediul rural sau la persoane care au călătorit în țări tropicale.

Transmiterea. Infecția se transmite pe cale digestivă, prin mâini murdare sau alimente contaminate, inclusiv de muște și gândaci. Transmiterea prin apă este rară, dar poate produce epidemii.

Ce produce:

• în colon: ulcerații ale peretelui intestinal;
• simptomele: dizenterie, cu 15–20 de scaune pe zi, în cantitate mică, cu dureri abdominale și senzație dureroasă de defecație (tenesme). Simptomele nu răspund la antibioticele obișnuite;
• în alte organe: netratați, paraziții pot ajunge pe cale sangvină în ficat, plămâni sau creier, unde produc abcese.

Diagnosticul:

• la microscop: formele active se văd în faza diareică, iar chisturile în perioadele de acalmie sau la purtători. Chisturile de E. histolytica nu se pot deosebi la microscop de cele ale unor amibe nepatogene (E. dispar), așa că rezultatul se confirmă prin antigenul Entamoeba histolytica din materiile fecale sau prin teste moleculare;
• în formele cu abcese în alte organe: se folosesc anticorpii din sânge.

Entamoeba coli

Entamoeba coli este o amibă comensală: trăiește în intestin fără să producă de obicei boală. Nu invadează peretele intestinal. Prezența ei arată însă că persoana a fost expusă la contaminare fecală, așa că pot exista și alți paraziți.

Blastocystis hominis

Blastocystis hominis este un protozoar cu rol încă discutat:

• la majoritatea persoanelor trăiește în intestin fără simptome;
• la persoanele cu imunitate scăzută poate produce infecții severe.

Transmiterea. Se transmite pe cale digestivă (mâini murdare, apă contaminată) și de la animale (porc, cal, rozătoare).

Simptome posibile:

• tranzit intestinal alternant (constipație și diaree);
• manifestări alergice ale pielii.

Unii specialiști consideră semnificativă prezența a cel puțin 5 forme pe câmpul microscopic.

Ascaris lumbricoides (limbricul)

Ascaris lumbricoides este un vierme rotund, specific omului. Femela are 20–30 cm, iar masculul 15–20 cm. Infecția este mai frecventă în mediul rural.

Ciclul de viață și transmiterea:

• femela depune zilnic aproximativ 200.000 de ouă, care ajung pe sol odată cu materiile fecale;
• în sol, ouăle devin infecțioase în 5–7 zile;
• omul se infectează prin mâini murdare sau legume și fructe nespălate.

Drumul larvelor în corp:

• în intestin, din ou iese larva;
• larva traversează peretele intestinal și ajunge pe cale sangvină în ficat, apoi în plămâni;
• din plămâni urcă prin bronhii spre gât, unde este înghițită;
• ajunsă din nou în intestin, devine vierme adult în 60–75 de zile.

Cum se manifestă:

• în faza pulmonară: tuse, wheezing, eozinofile crescute (sindromul Löffler);
• manifestări alergice;
• în faza intestinală: dureri în jurul ombilicului, vărsături, tulburări de tranzit. Când viermii sunt mulți (pot depăși 40), apar obstrucția intestinală și malnutriția.

Diagnosticul. Se pune prin identificarea viermilor adulți eliminați sau a ouălor la microscop.

Trichuris trichiura (tricocefalul)

Trichuris trichiura este un vierme rotund de 2–5 cm, care trăiește în cec și colon și se hrănește cu sânge. Omul se infectează prin mâini murdare sau legume cu pământ contaminat cu ouă.

Cum afectează intestinul. Viermele își introduce capătul subțire în mucoasă, unde produce:

• mici ulcerații;
• o inflamație care poate semăna cu cea din boala Crohn.

Cum se manifestă:

• infecțiile ușoare nu dau simptome;
• infecțiile severe pot produce diaree cu sânge, tenesme și dureri în partea dreaptă a abdomenului;
• la copii, o complicație severă este prolapsul rectal;
• la hemoleucogramă, eozinofilele sunt frecvent crescute (10–15%).

Diagnosticul. Se pune prin identificarea ouălor caracteristice, „în formă de lămâie”.

Strongyloides stercoralis

Strongyloides stercoralis este un vierme rotund cu un ciclu de viață complex.

Ciclul de viață și transmiterea:

• în scaun apar direct larve, nu ouă;
• larvele infecțioase din sol pătrund prin pielea intactă;
• ajung pe cale sangvină în plămâni, apoi sunt înghițite și ajung în intestin.

Autoinfecția. Parazitul se poate reinfecta în propriul organism, fără să mai treacă prin sol. De aceea, infecția poate dura zeci de ani.

Hiperinfecția. La persoanele cu imunitate scăzută (de exemplu, sub tratament cu corticosteroizi), larvele se înmulțesc masiv și se răspândesc în ficat, plămâni, rinichi și creier. Hiperinfecția are mortalitate ridicată.

Cum se manifestă:

• manifestări alergice ale pielii;
• diaree cronică, greață, dureri abdominale;
• tuse, wheezing;
• stare subfebrilă;
• eozinofile crescute (10–15%).

Diagnosticul. Se pune prin depistarea larvelor în scaun, în lichidul duodenal sau în spută. Se pot doza și anticorpii, de exemplu prin screeningul de anticorpi pentru nematode.

Fasciola hepatica

Fasciola hepatica este un vierme plat care trăiește în căile biliare. Este întâlnit și în România; rezervorul principal sunt oile.

Ciclul de viață și transmiterea:

• ouăle ajung în apă, unde se dezvoltă în larve într-un melc de apă;
• larvele se fixează pe plante acvatice;
• omul se infectează prin consumul de plante acvatice (de exemplu, năsturel) sau de apă contaminată.

Cum se manifestă:

• faza acută (de migrare prin ficat): febră, dureri în partea dreaptă sus a abdomenului, mâncărime, eozinofile foarte crescute (20–40%);
• faza cronică (în căile biliare): icter și colici biliare.

Diagnosticul. Se pune prin anticorpii anti-Fasciola hepatica și prin depistarea ouălor în scaun sau în lichidul duodenal.

Tenia (Taenia saginata și Taenia solium)

Teniile sunt viermi plați segmentați, de mari dimensiuni:

• Taenia saginata are 8–12 m și 1.000–2.000 de segmente;
• Taenia solium are 2–8 m și 800–1.000 de segmente.

Transmiterea. Omul se infectează consumând carne insuficient preparată termic, care conține larve:

• carne de vită, pentru T. saginata;
• carne de porc, pentru T. solium.

Ciclul de viață. Viermele devine adult în intestin în aproximativ 60–65 de zile. Segmentele terminale, pline cu ouă, se desprind și ies prin anus, adesea independent de defecație.

Cum se manifestă:

• eliminarea segmentelor;
• diaree cu mucus, dureri abdominale, greață;
• modificări ale poftei de mâncare;
• scădere în greutate.

Diagnosticul. Se pune prin examinarea segmentelor eliminate sau prin depistarea ouălor la microscop.

Hymenolepis nana

Hymenolepis nana este un vierme plat mic, de 2–4 cm, specific omului.

Transmiterea. Infecția se transmite pe cale digestivă, prin mâini murdare. Parazitul își poate completa tot ciclul de viață în intestinul omului, așa că se poate reinfecta în același organism. Numărul de viermi poate ajunge astfel la zeci sau sute.

Cum se manifestă:

• infecțiile ușoare nu dau simptome;
• infecțiile masive produc dureri abdominale, tranzit alternant, tulburări de apetit și scădere în greutate.

Diphyllobothrium latum (botriocefalul)

Diphyllobothrium latum este un vierme plat foarte lung, de 10–16 m.

Transmiterea. Omul se infectează consumând pește crud sau icre crude. Peștii implicați sunt cei răpitori: știucă, biban, mihalț.

Cum se manifestă. Viermele consumă vitamina B12 și acidul folic din intestin, așa că poate produce anemie megaloblastică. Celelalte simptome digestive sunt asemănătoare celor din infecția cu tenie.

Indicații

Simptome digestive:

• diaree acută sau cronică;
• dureri abdominale;
• balonare;
• tranzit intestinal alternant.

Alte semne care pot indica o parazitoză:

• scădere în greutate, malnutriție sau întârziere în creștere la copii;
• anemie fără cauză aparentă;
• eozinofile crescute la hemoleucogramă;
• manifestări alergice ale pielii (urticarie, mâncărime) fără cauză cunoscută.

Situații speciale:

• după călătorii în zone cu risc;
• controlul periodic al copiilor din colectivități și al persoanelor care lucrează în sectorul alimentar;
• controlul după tratamentul unei parazitoze.

Analiza se află pe lista analizelor decontate CNAS.

Pregătirea pacientului

Înainte de recoltare, evitați:

• investigațiile radiologice cu bariu în ultimele 7–10 zile;
• laxativele;
• unele medicamente, care se opresc doar la recomandarea medicului:
  • bismut;
  • Metamucil;
  • uleiuri minerale;
  • tetraciclină și alte antibiotice;
  • medicamente antiamibiene;
  • antidiareice;
  • antiacide.

Recoltarea:

• scaunul se poate recolta în orice moment al zilei;
• se iau porțiuni de mărimea unei alune din 3 locuri diferite ale scaunului;
• scaunul nu trebuie să vină în contact cu urina sau cu apa din toaletă.

Instrucțiunile complete sunt pe pagina Cum se recoltează examenul coproparazitologic.

Dacă observați un parazit (vierme sau segment), puneți-l separat într-un recipient curat, fără mediu și fără materii fecale peste el. Materiile fecale îngreunează examinarea și pot duce la un rezultat fals negativ.

Numărul de probe. Unii paraziți sunt eliminați intermitent, așa că un singur examen negativ nu exclude infecția. Se recomandă 3 probe, recoltate la interval de 2–3 zile.

Controlul după tratament:

• după tratamentul unei infecții cu protozoare: la 3–4 săptămâni;
• după tratamentul unei infecții cu viermi: la 1–2 săptămâni.

Recoltare

Important: scaunele lichide sau moi se aduc imediat la laborator, deoarece formele active ale protozoarelor se distrug rapid.

Metodă

Examenul macroscopic. Proba se examinează cu ochiul liber sau cu lupa. Se notează:

• culoarea, mirosul și consistența scaunului;
• prezența mucusului, a puroiului sau a sângelui;
• eventualele elemente parazitare: viermi adulți de Ascaris sau segmente de tenie.

Examenul microscopic direct. O cantitate mică de scaun, luată din mai multe zone ale probei, se amestecă pe lamă cu ser fiziologic sau cu soluție Lugol și se acoperă cu o lamelă:

• tot preparatul se examinează la obiectivul de 10× sau 20×;
• elementele suspecte se identifică la obiectivul de 40×;
• soluția Lugol colorează chisturile în brun și face mai vizibile detaliile lor.

Ce se identifică la microscop:

• protozoarele se recunosc după formă, mărime și numărul de nuclei. Exemple: chisturile ovale de Giardia cu 4 nuclei, chisturile de E. histolytica cu 4 nuclei, chisturile de E. coli cu 8 nuclei;
• ouăle de viermi au forme caracteristice:
  • ouăle de Ascaris au un înveliș gros, mamelonat;
  • ouăle de tricocefal au formă de lămâie;
  • ouăle de tenie au o coroană striată și un embrion cu 6 cârlige;
• larvele de Strongyloides se recunosc după forma esofagului.

Valori de referință

Absența elementelor parazitare intestinale.

Interpretarea rezultatelor

Rezultat pozitiv. Arată prezența parazitului și precizează specia și forma găsită (chist, trofozoit, ou, larvă sau parazit adult). Prezența unui parazit nu înseamnă întotdeauna că el produce simptomele pacientului. Unele protozoare, ca E. colisau Blastocystis în număr mic, trăiesc de obicei în intestin fără să dea boală.

Rezultat negativ. Un singur examen negativ nu exclude o parazitoză. Mai multe examinări repetate cresc mult șansa depistării.

Limite și interferențe

Eliminarea intermitentă. Mulți paraziți nu apar în fiecare scaun. Giardia poate lipsi la examen în stadiile de început ale infecției, în infecțiile cronice și la persoanele care elimină parazitul ciclic. În aceste cazuri se recomandă antigenul Giardia din materiile fecale.

Medicamentele și substanțele de contrast. Dau rezultate fals negative:

• bariul;
• bismutul;
• uleiurile minerale;
• antibioticele;
• antidiareicele;
• antiacidele.

Oxiurii (Enterobius vermicularis). Ouăle apar rar în scaun, doar în infestările masive, pentru că femela depune ouăle în jurul anusului. La suspiciunea de oxiuri se face amprenta anală.

Entamoeba histolytica nu poate fi deosebită la microscop de amibele nepatogene asemănătoare. Confirmarea se face prin antigen sau prin teste moleculare.

Paraziții care necesită alte metode:

• Cryptosporidium și Cyclospora necesită colorații speciale (Ziehl-Neelsen modificat) sau teste moleculare, ca panelul molecular pentru protozoare intestinale;
• pentru viermi există și panelul molecular pentru helminți.

Mai multe despre aceste teste găsiți în articolele despre diagnosticul molecular al protozoarelor intestinale și al helminților intestinali.

Paraziții care nu se găsesc în materiile fecale. Examenul nu este indicat pentru:

• Toxoplasma gondii;
• Toxocara canis, care se diagnostichează prin anticorpi anti-Toxocara;
• Plasmodium (malaria);
• Trichomonas vaginalis.

Pentru infecțiile parazitare la copii, citiți și articolul despre bolile parazitare la copii.