Toxocara canis Ac IgG

Ce sunt anticorpii anti-Toxocara canis IgG

Anticorpii IgG anti-Toxocara canis sunt imunoglobuline specifice produse ca răspuns la infecția cu larvele acestui nematod și constituie principala metodă de diagnostic serologic al toxocarozei.

Toxocaroza este determinată de paraziți din genul Toxocara, familia Ascarididae — de obicei Toxocara canis și, mai rar, Toxocara cati.

Transmitere

Infecția se contractă prin ingestia de sol contaminat cu ouă embrionate, provenite din fecalele animalului gazdă.

Un aspect esențial pentru înțelegerea transmiterii: paraziții sunt geohelminți, iar embriogeneza are loc pe sol, într-un interval de 2–5 săptămâni de la eliminarea ouălor. În consecință, infecția la om nu se produce prin contactul cu fecale proaspete.

Gazda definitivă a Toxocara canis este câinele, care se infectează pe mai multe căi: prin ingestia ouălor embrionate, transplacentar sau prin alăptare de la femelele infectate. Rezultatul este contaminarea masivă a solului și creșterea riscului de infecție.

Contaminarea mediului cu ouă și igiena alimentară deficitară asigură răspândirea infecției. La copii, o sursă importantă o reprezintă locurile de joacă la care au acces animalele.

Ce se întâmplă în organismul uman

Omul reprezintă o gazdă intermediară accidentală și improprie.

În intestin, larvele eclozează, pătrund în perete și migrează pe cale circulatorie, începându-și ciclul perienteric. În cursul migrării prin ficat, plămâni, rinichi, musculatură, sistem nervos central și ochi, reacția organismului împiedică evoluția larvelor, care ajung în așa-numitul impas parazitar: sunt inactivate, ulterior dezintegrate și resorbite.

Din acest motiv, persoanele infectate nu pot transmite infecția altora.

Manifestări clinice

Reacția locală și generală a organismului în prezența larvelor aparținând altor specii de ascarizi decât cele care parazitează în mod obișnuit omul este încadrată în sindromul de larva migrans viscerală (SLMV).

Manifestările depind de încărcătura parazitară și de vârsta gazdei. Multe infecții evoluează asimptomatic, singurul indiciu fiind eozinofilia din hemoleucogramă.

Simptomatologia apare mai ales atunci când larvele sunt omorâte. Moartea larvelor declanșează reacții de hipersensibilitate de tip imediat și întârziat, cu formarea de granuloame la care participă eozinofilele. În aceste situații, eozinofilia periferică poate atinge 70–80%, iar IgE total crește.

Formele clinice frecvente:

• alergice
• pulmonare — tuse, dispnee, subfebrilitate, imagini radiologice cu aspect congestiv, infiltrativ și migrator
• hepatice — durere în loja hepatică, hepatomegalie, anorexie, greață, febră
• oculare, cele mai grave — uveită, neuroretinită, nevrită optică, leziuni retiniene granulomatoase, dezlipire de retină

Recomandări pentru determinare

• eozinofilie persistentă de cauză neprecizată
• suspiciune de sindrom de larva migrans viscerală
• manifestări oculare de tip uveită sau leziuni retiniene granulomatoase, la copii și tineri
• simptomatologie pulmonară sau hepatică asociată cu eozinofilie
• context epidemiologic sugestiv — contact cu câini, geofagie la copii, expunere la sol contaminat

Limitele diagnosticului serologic

Nu există o metodă definitivă de diagnostic al infecțiilor cu Toxocara, iar sensibilitatea și specificitatea reală a testelor serologice nu pot fi determinate cu acuratețe.

Dificultatea este amplificată de variabilitatea răspunsului imun umoral, care depinde de încărcătura parazitară și de localizarea infecției.

Numeroase studii au arătat însă că testele imunoenzimatice care utilizează un antigen excretor purificat din stadiul larvar au sensibilitate și specificitate mult îmbunătățite față de testele bazate pe antigene brute.

Valori de referință

Test calitativ, cu rezultatul exprimat sub formă de index al probei.

Rezultatele echivoce impun repetarea recoltării peste 2–4 săptămâni.

Interpretarea rezultatelor

Rezultatele se corelează întotdeauna cu diagnosticul clinic și cu celelalte investigații de laborator — în special cu eozinofilia și cu IgE total.

Rezultat negativ — nu exclude toxocaroza. În stadiile precoce ale infecției, nivelul scăzut de anticorpi poate genera rezultate negative sau echivoce. În prezența unei suspiciuni clinice, testul se repetă după 2–4 săptămâni.

Rezultat pozitiv — nu exclude influența altor patogeni și nu implică întotdeauna prezența parazitozei active.

Limite și interferențe

Reacții încrucișate au fost descrise, în principal cu alte nematode.

Prevalența anticorpilor în populația generală reprezintă limitarea cea mai importantă: între 5 și 10% dintre persoanele sănătoase prezintă anticorpi anti-Toxocara canis. Un rezultat pozitiv nu echivalează, prin urmare, cu o infecție activă care necesită tratament.

Pentru diferențierea unei infecții recente de o expunere veche se recomandă testul de aviditate IgG.

Pentru confirmarea specificității unui rezultat pozitiv, în special în contextul unor parazitoze asociate, se poate recurge la Western blot.

În toxocaroza oculară, titrurile serice pot fi scăzute sau chiar negative, infecția fiind localizată.