T3 total (triiodotironină)

Ce este T3

T3 este hormonul tiroidian responsabil în principal de acțiunile exercitate la nivelul organelor țintă.

Originea sa este predominant extratiroidiană. Cea mai mare parte se formează în periferie, în special hepatic, prin deiodinare enzimatică în poziția 5' a moleculei de T4.

Din acest motiv, concentrația serică de T3 reflectă mai degrabă starea funcțională a țesuturilor periferice decât performanța secretorie a glandei tiroide — particularitate care determină întreaga interpretare a rezultatului.

Transportul plasmatic. Peste 99% din cantitatea de T3 circulă legată de proteinele transportoare, însă cu o afinitate de zece ori mai mică decât T4.

T3 este mai activ metabolic decât T4, dar cu efect de durată mai scurtă.

Conversia periferică — factorul care modifică rezultatul

Reducerea conversiei T4 în T3 determină scăderea concentrației serice, fără ca funcția tiroidiană să fie afectată.

Factori care diminuează conversia:

• medicamente — propranolol, glucocorticoizi, amiodaronă
• afecțiuni non-tiroidiene severe, situație cunoscută drept „sindromul de T3 scăzut"

Acest mecanism explică de ce T3 nu se utilizează pentru evaluarea funcției tiroidiene la pacienții critici sau cu boli sistemice severe.

Recomandări pentru determinare

• diagnosticul tireotoxicozei T3 — TSH supresat cu T4 normal, sau situațiile în care FT4 este normal în prezența semnelor clinice de hipertiroidism
• stabilirea prognosticului la pacienții cu boală Basedow-Graves
• evaluarea tireotoxicozei induse de amiodaronă
• evaluarea tireotoxicozei factice, indusă prin administrare de liotironină
• monitorizarea terapiei de substituție cu T4

Valori de alertă clinică

Limite și interferențe

Limite de utilizare

Testul nu se recomandă pentru diagnosticul hipotiroidismului. Valorile scăzute au semnificație clinică minimă, întrucât pot reflecta doar reducerea conversiei periferice.

Nivelul T3 este afectat de modificările proteinelor serice sau ale situsurilor de legare: scade în sindromul nefrotic și crește în sarcină. În aceste situații se recomandă determinarea FT3, fracțiunea liberă, independentă de proteinele de transport.

Medicamente

Creșteri: acid valproic, amiodaronă, clofibrat, contraceptive orale, fenitoină, fenotiazine, fluorouracil, insulină, levotiroxină, mestranol, opiacee, propiltiouracil, ranitidină, tamoxifen, terbutalină, TRH.

Scăderi: agenți radiologici de contrast, amiodaronă, asparaginază, aspirină, atenolol, carbamazepină, colestiramină, cimetidină, clomifen, clomipramină, corticosteroizi, danazol, dexametazonă, diclofenac, fenitoină, fenobarbital, furosemid, interferon alfa-2a, iodură de potasiu, izotretinoin, litiu, metimazol, metoprolol, naproxen, netilmicină, penicilamină, prednison, propranolol, steroizi anabolizanți, somatostatină, sulfoniluree, teofilină.

Amiodarona, fenitoina și acidul valproic apar în ambele liste: efectul depinde de durata tratamentului și de mecanismul predominant — interferență cu transportul, cu conversia periferică sau cu sinteza tiroidiană.

Interferențe analitice

• autoanticorpii față de hormonii tiroidieni
• tratamentul cu biotină în doze mari, peste 5 mg pe zi — se recomandă recoltarea la minimum 8 ore de la ultima administrare
• titruri foarte crescute de anticorpi anti-streptavidină și anti-ruteniu