Proteina cationica a eozinofilelor (ECP)

ECP -proteina cationică a eozinofilelor

Ce este ECP

Proteina cationică a eozinofilelor (ECP) este o proteină citotoxică stocată în granulele specifice ale eozinofilelor și eliberată la activarea acestora. Determinarea serică a ECP este un marker al activării eozinofilelor și, implicit, al inflamației eozinofilice, în special în bolile alergice (astm bronșic, dermatită atopică, rinită alergică).

Spre deosebire de numărul de eozinofile, care arată câte eozinofile circulă, ECP reflectă cât de activate sunt acestea.

Eozinofilele și proteinele cationice

Eozinofilele sunt leucocite implicate în:

• apărarea antiparazitară;
• reacțiile alergice;
• unele procese inflamatorii cronice.

Au mobilitate mare și migrează rapid în țesuturile inflamate. Acolo eliberează conținutul granulelor, citokine și chemokine, care amplifică răspunsul inflamator și imun.

Granulele specifice ale eozinofilelor conțin patru proteine cationice principale:

• proteina bazică majoră (MBP), localizată în nucleul granulei;
• proteina cationică a eozinofilelor (ECP);
• neurotoxina derivată din eozinofile (EDN);
• peroxidaza eozinofilică (EPO).

ECP, EDN și EPO sunt localizate în matricea din jurul nucleului granulei.

Caracteristicile ECP

• Structură: glicoproteină cu masa moleculară de 16–21 kDa, în funcție de gradul de glicozilare. Este codificată de gena RNASE3 și aparține familiei ribonucleazelor.
• Conținut celular: aproximativ 15 pg/eozinofil.
• Acțiuni biologice:
  • citotoxicitate față de paraziți (helminți), bacterii și virusuri, prin formarea de pori în membrane și prin activitate ribonucleazică;
  • lezarea epiteliului căilor respiratorii și al pielii, cu contribuție la hiperreactivitatea bronșică;
  • modularea inflamației: stimulează secreția de mucus și degranularea mastocitelor și influențează activitatea fibroblastelor (remodelare tisulară).

Semnificație clinică

Inflamația alergică: ECP crește în reacțiile alergice de fază tardivă (la 6–24 de ore după expunerea la alergen), când în țesuturi predomină infiltratul cu eozinofile activate. Valori crescute se găsesc în ser, spută, lavaj bronhoalveolar și secreții nazale la pacienții cu:

• astm bronșic alergic (eozinofilic);
• dermatită atopică;
• rinită alergică.

Relația cu activitatea bolii: nivelul ECP se corelează cu activitatea și severitatea bolii. Exacerbările sunt adesea precedate de creșterea ECP, iar evoluția favorabilă sub tratament se asociază cu scăderea ei.

Alte cauze de ECP crescută:

• infecții parazitare (helmintiaze);
• sindromul hipereozinofilic;
• granulomatoza eozinofilică cu poliangeită (sindromul Churg-Strauss);
• esofagita eozinofilică și alte boli gastrointestinale eozinofilice;
• reacțiile medicamentoase cu eozinofilie;
• unele infecții bacteriene și virale;
• neoplaziile hematologice cu eozinofilie.

Indicații

• evaluarea inflamației eozinofilice la pacienții cu astm bronșic, ca marker complementar;
• diagnosticul diferențial la copiii cu simptome obstructive recidivante (wheezing): astm bronșic cu inflamație eozinofilică față de bronșita obstructivă recidivantă, de regulă virală;
• diferențierea proceselor inflamatorii alergice de cele non-alergice;
• monitorizarea evoluției în astmul bronșic și în dermatita atopică;
• evaluarea eficienței tratamentului antiinflamator (corticoterapie inhalatorie sau sistemică) și a aderenței la tratament.

Recoltare

Metodă

Metodă imunoenzimatică cu detecție fluorimetrică (FEIA).

Valori de referință

ECP: < 13,3 µg/L

Rezultatul se interpretează în funcție de intervalul de referință înscris pe buletinul de analize.

Interpretarea rezultatelor

ECP crescută:

• indică activarea eozinofilelor și un proces inflamator eozinofilic activ;
• la pacienții cu astm și dermatită atopică, se corelează cu activitatea bolii;
• la un copil cu wheezing recidivant, susține diagnosticul de astm bronșic cu inflamație eozinofilică.

Evoluția în timp:

• scăderea ECP sub tratament indică răspuns favorabil la tratamentul antiinflamator;
• creșterea ECP poate preceda o exacerbare sau poate indica o aderență insuficientă la tratament.

ECP normală: nu exclude o boală alergică. Pacienții cu boală controlată sub tratament sau cu inflamație predominant neutrofilică pot avea ECP normală.

ECP se interpretează împreună cu:

• numărul de eozinofile din sânge;
• IgE totale și specifice;
• fracția de oxid nitric expirat (FeNO), în astm;
• datele clinice și funcționale respiratorii.

Limite și interferențe

• ECP nu este specifică unei anumite boli. Orice activare a eozinofilelor (alergie, parazitoze, boli eozinofilice, reacții medicamentoase) o crește.
• Etapa preanalitică este esențială. Timpul și temperatura de coagulare influențează semnificativ rezultatul:
  • un timp de coagulare prea lung sau o temperatură mai mare cresc eliberarea in vitro a ECP, deci produc valori fals crescute;
  • un timp prea scurt sau o temperatură scăzută produc valori fals scăzute.
• Corticosteroizii (inhalatori, sistemici și, în mai mică măsură, topici) și medicamentele biologice anti-IL-5(mepolizumab, benralizumab) scad ECP.
• Numărul de eozinofile influențează nivelul ECP. La pacienții cu eozinofilie marcată, valoarea ECP reflectă atât numărul, cât și activarea eozinofilelor.
• În ghidurile actuale de astm (GINA), fenotiparea inflamației eozinofilice se bazează în principal pe numărul de eozinofile din sânge, pe FeNO și pe eozinofilele din spută. ECP rămâne un marker complementar, fără valori-prag stabilite pentru deciziile terapeutice.