Inhibina B

Ce este inhibina B

Inhibinele sunt hormoni glicoproteici heterodimerici din superfamilia factorului de creștere transformant beta, cu greutate moleculară de aproximativ 32–36 kDa, formați din două lanțuri distincte — α și β — unite prin punți disulfurice. Inhibinele suprimă selectiv secreția hipofizară de hormon foliculostimulant (FSH) și exercită acțiuni paracrine locale la nivelul gonadelor.

Inhibina B este produsă, la bărbat, de celulele Sertoli testiculare, iar la femeie de celulele granuloase ale foliculilor ovarieni mici, în curs de dezvoltare. Funcția ei principală este reglarea gametogenezei, printr-un mecanism de feedback negativ asupra secreției de FSH. Fiind produsă direct de țesutul gonadal, inhibina B este un marker mai direct al activității gonadelor decât hormonii hipofizari.

La femeie, concentrația crește odată cu progresia pubertății. La vârsta reproductivă, inhibina B variază pe parcursul ciclului menstrual: crește în faza foliculară precoce, atinge valori maxime la mijlocul fazei foliculare, prezintă un vârf scurt după ovulație și scade la valori mici în faza luteală. După menopauză, odată cu epuizarea foliculilor, devine practic nedetectabilă.

Deoarece provine din foliculii mici în dezvoltare, inhibina B reflectă, într-o anumită măsură, rezerva ovariană — numărul de foliculi disponibili — care scade odată cu vârsta. Studiile au arătat că valorile din faza foliculară precoce se corelează cu numărul de ovocite obținute după stimularea ovariană în tehnicile de reproducere asistată. Evaluarea rezervei ovariene se face însă, în prezent, în principal prin hormonul anti-Müllerian și prin numărarea ecografică a foliculilor antrali, markeri mai stabili și mai bine validați; inhibina B are rol complementar.

În tumorile ovariene cu celule granuloase, inhibina B atinge valori foarte crescute și este considerată mai sensibilă decât inhibina A, fiind utilă atât pentru diagnostic, cât și pentru depistarea recidivelor.

La băiat, inhibina B are valori relativ mari în primele luni de viață, scade în copilărie și crește din nou la pubertate. În copilărie, concentrația bazală este un indicator direct al prezenței și funcționalității țesutului testicular și este utilă în evaluarea criptorhidiei, a anorhidiei și a tulburărilor de diferențiere sexuală.

La bărbatul adult, inhibina B este un marker direct al funcției celulelor Sertoli și al spermatogenezei. Valorile se corelează cu volumul testicular și cu concentrația spermatozoizilor; bărbații cu producție de spermatozoizi absentă sau foarte redusă au valori foarte scăzute. Determinarea combinată a FSH și a inhibinei B este un indicator mai bun al spermatogenezei decât oricare dintre cele două luate separat.

Indicații

La femei:

• evaluarea funcției ovariene, împreună cu FSH, LH și estradiol;
• evaluarea complementară a rezervei ovariene, alături de hormonul anti-Müllerian;
• evaluarea înaintea tehnicilor de reproducere asistată;
• diagnosticul și monitorizarea tumorilor ovariene cu celule granuloase;
• evaluarea maturității gonadale și a pubertății precoce sau întârziate.

La bărbați:

• evaluarea spermatogenezei în infertilitatea masculină, împreună cu FSH;
• diferențierea azoospermiei secretorii de cea obstructivă;
• evaluarea hipogonadismului primar sau secundar.

La copii:

• evaluarea criptorhidiei și a anorhidiei;
• tulburări de diferențiere sexuală și ambiguitate genitală;
• pubertate precoce sau întârziată.

Recoltare

Pacientele trebuie să menționeze pe cererea de analize data ultimei menstruații.

Important — procesare după recoltare

• Serul se separă prin centrifugare și se lucrează proaspăt.
• Dacă analiza nu se efectuează în maximum 2 zile, serul se congelează la −20 °C.
• Nu se decongelează și nu se recongelează proba.

Metodă

ELISA.

Valori de referință

Bărbați:

Femei:

Limita de detecție: 10 pg/mL.

Transformarea unităților de măsură: 1 pg/mL = 1 ng/L.

Interpretarea rezultatelor

La femeie, în ziua a 3-a a ciclului:

• valori peste 45 pg/mL sunt compatibile cu o rezervă ovariană păstrată;
• valori sub 45 pg/mL sugerează o rezervă ovariană diminuată și s-au asociat, în studiile inițiale de fertilizare in vitro, cu rate mai mici de sarcină și rate mai mari de pierdere a sarcinii;
• valori foarte scăzute, sub 20 pg/mL, se asociază frecvent cu un răspuns slab la stimularea ovariană.

Rezultatul se interpretează întotdeauna împreună cu hormonul anti-Müllerian, FSH, estradiolul și numărul de foliculi antrali; o valoare izolată nu este suficientă pentru a prognostica șansele de sarcină sau pentru a lua decizii terapeutice.

Valori crescute la femeie apar în tumorile cu celule granuloase, în sindromul ovarelor polichistice și în cursul stimulării ovariene. În monitorizarea unei tumori cu celule granuloase, o nouă creștere după tratament poate semnala recidiva înaintea manifestărilor clinice.

La bărbat:

• valori sub 60 pg/mL, în special împreună cu FSH crescut, indică o afectare a spermatogenezei de cauză testiculară — de exemplu, sindromul Klinefelter, orhita, criptorhidia, efectele chimioterapiei sau radioterapiei;
• valori scăzute, cu FSH scăzut sau inadecvat normal, orientează spre hipogonadism hipogonadotrop, cum este sindromul Kallmann, în care testiculul nu primește stimul hipofizar;
• valori normale, cu FSH normal, la un bărbat cu azoospermie, sugerează o cauză obstructivă, cu spermatogeneză păstrată.

La copil, o valoare detectabilă confirmă prezența țesutului testicular funcțional, în timp ce valorile nedetectabile la un băiat cu testicule nepalpabile susțin anorhidia.

Limite și interferențe

• Valorile variază mult pe parcursul ciclului menstrual; la femeie, recoltarea se face obligatoriu în zilele 3–5.
• Inhibina B are o variabilitate de la un ciclu la altul mai mare decât hormonul anti-Müllerian, ceea ce îi limitează valoarea ca marker unic al rezervei ovariene.
• Contraceptivele orale și alte tratamente hormonale suprimă valorile; rezultatul obținut sub tratament nu reflectă rezerva ovariană reală.
• Valorile de referință diferă între metode; rezultatele obținute în laboratoare diferite nu sunt comparabile.
• Limita de detecție a metodei este de 10 pg/mL; diferențierea între valori foarte mici, cum sunt cele din postmenopauză, nu este posibilă sub acest prag.
• Hemoliza interferează cu determinarea.