Infliximab

Infliximab (concentrație serică)

Ce este infliximab

Infliximab este un anticorp monoclonal himeric (IgG1 kappa) îndreptat împotriva factorului de necroză tumorală alfa (TNF-α). Este aprobat pentru tratamentul mai multor boli inflamatorii: boala Crohn, colita ulcerativă, poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artrita psoriazică și psoriazisul.

Infliximab se leagă cu afinitate asemănătoare atât de TNF-α solubil, cât și de TNF-α transmembranar de pe suprafața macrofagelor și a limfocitelor T. Poate produce liza celulelor-țintă prin citotoxicitate dependentă de complement și prin citotoxicitate celulară dependentă de anticorpi.

Farmacocinetica infliximabului variază în funcție de boală și de pacient. Eliminarea medicamentului (clearance-ul) este accelerată de:

• concentrații mari de TNF-α și de proteină C reactivă (inflamație intensă);
• albumină serică scăzută;
• indice de masă corporală crescut;
• sexul masculin;
• prezența anticorpilor anti-infliximab (ATI), cunoscuți și ca anticorpi umani antihimerici (HACA).

Tratamentul concomitent cu imunosupresoare reduce eliminarea medicamentului. Timpul de înjumătățire este de aproximativ 8–13 zile. Concentrația ajunge la starea de echilibru după aproximativ 14 săptămâni de tratament.

În timp, o parte dintre pacienții tratați cu anti-TNF-α pierd răspunsul la tratament. Cauza poate fi o concentrație insuficientă a medicamentului, prin eliminare accelerată, sau neutralizarea lui de către anticorpi. Concentrațiile minime (dinaintea următoarei perfuzii) aflate în intervalul terapeutic se asociază cu un răspuns clinic mai bun și cu un prognostic mai bun. Măsurarea infliximabului ajută astfel la ajustarea tratamentului.

Indicații

• Pierderea răspunsului la tratament (non-răspuns secundar).
• Lipsa răspunsului (non-răspuns primar) sau răspuns parțial după inițierea tratamentului.
• Reluarea tratamentului după o pauză terapeutică.
• Recidivă endoscopică sau imagistică (entero-CT, entero-RMN) în boala inflamatorie intestinală.
• Reacții acute la perfuzie, reacții de hipersensibilitate sau reacții autoimune.
• Optimizarea proactivă a dozei, în tratamentul de întreținere.

Recoltare

Important: nu se recomandă măsurarea concentrației maxime (după perfuzie). Proba se recoltează doar la concentrația minimă, imediat înainte de perfuzie.

Metodă

Imunochimiluminescență (CLIA).

Valori de referință

Nu există intervale terapeutice valabile universal. Concentrația-țintă depinde de boală, de etapa tratamentului și de obiectivul terapeutic.

Praguri orientative ale concentrației minime în boala Crohn și colita ulcerativă:

Când concentrația minimă este de 5 µg/mL sau mai mică, se recomandă și determinarea anticorpilor anti-infliximab.

Interpretarea rezultatelor

Rezultatul se interpretează împreună cu anticorpii anti-infliximab și cu răspunsul clinic.

Când lipsește răspunsul clinic:

• Concentrație în intervalul terapeutic, fără anticorpi anti-infliximab. Boala nu mai răspunde la blocarea TNF-α, așa că se trece la un medicament din altă clasă.
• Concentrație scăzută, fără anticorpi anti-infliximab. Medicamentul se elimină prea repede, așa că se crește doza sau se scurtează intervalul dintre perfuzii.
• Concentrație scăzută, cu anticorpi anti-infliximab în titru mic. Se optimizează doza și se poate asocia un imunomodulator.
• Concentrație scăzută, cu anticorpi anti-infliximab în titru mare. Se trece la un alt anti-TNF-α sau la un medicament din altă clasă.

Eficiența tratamentului depinde și de indicele de masă corporală, de albumina serică și de proteina C reactivă.

Limite și interferențe

• Concentrațiile terapeutice diferă în funcție de boală: boala Crohn, colita ulcerativă, poliartrita reumatoidă etc.
• În faza de inducție (săptămânile 0, 2 și 6), starea de echilibru nu este atinsă, iar concentrațiile pot varia mult între perfuzii.
• Toxicitatea, cu excepția reacțiilor acute de hipersensibilitate la perfuzie, nu a fost corelată cu concentrația de infliximab.
• Biotina (vitamina B7) în concentrații de peste 15 ng/mL în probă poate interfera cu testul.