Aluminiu in sange

Aluminiu în sânge

Ce este analiza aluminiu în sânge

Analiza măsoară concentrația de aluminiu din sângele integral. Aluminiul nu are un rol cunoscut în organism. Este însă foarte răspândit în mediu, fiind al treilea element ca abundență în scoarța terestră. Ajunge în corp din alimente și apă, din unele medicamente, din soluții administrate intravenos sau prin expunere profesională.

La o persoană cu rinichi sănătoși, aluminiul absorbit se elimină eficient prin urină. Problema apare când eliminarea este redusă, mai ales în boala cronică de rinichi și la pacienții dializați, sau când expunerea este mare ori prelungită. În aceste situații aluminiul se acumulează în oase, în creier și în măduva osoasă. Analiza ajută medicul să depisteze expunerea excesivă și să urmărească pacienții cu risc.

Cum ajunge aluminiul în organism și cum se elimină

Tubul digestiv absoarbe foarte puțin aluminiu, de la zecimi de procent din alimente până la aproximativ 2% în anumite condiții. Aciditatea gastrică și citratul administrat oral cresc absorbția, iar antisecretoriile gastrice de tip blocant H2 o scad. Cantitatea ingerată zilnic cu alimentația, de aproximativ 5–10 mg, este eliminată complet de rinichi la o persoană sănătoasă.

În sânge, aproximativ 80% din aluminiu este legat de proteine, în principal de transferină, proteina care transportă și fierul. Restul circulă liber sau legat de molecule mici, cum este citratul. Celulele preiau aluminiul de pe transferină. Când rinichii nu îl mai pot elimina, aluminiul se distribuie rapid în țesuturi și se depune mai ales în os și în creier. Glandele paratiroide concentrează și ele aluminiul. Mecanismul prin care aluminiul traversează bariera hemato-encefalică nu este pe deplin cunoscut.

Cine are risc de acumulare a aluminiului

• Pacienții cu boală cronică de rinichi și cei dializați. Aluminiul poate proveni din apa folosită pentru prepararea soluției de dializă, din chelatorii de fosfat pe bază de aluminiu, din albumina administrată intravenos sau din medicamente care conțin aluminiu, mai ales cele injectabile. Dializa elimină aluminiul doar parțial.
• Copiii și adulții cu nutriție parenterală. Sugarii, în special cei născuți prematur, sunt cei mai expuși.
• Pacienții cu arsuri care primesc albumină intravenos, mai ales dacă au și insuficiență renală.
• Persoanele cu expunere profesională la aluminiu.
• Pacienții cu proteze articulare metalice din aliaje care conțin aluminiu. Uzura protezei eliberează ioni metalici în circulație.
• Persoanele care iau timp îndelungat antiacide pe bază de aluminiu sau sucralfat, mai ales dacă funcția renală este scăzută.

Ce efecte are excesul de aluminiu

Toxicitatea aluminiului apare când expunerea este mare sau prelungită, când funcția renală este redusă sau când aluminiul depozitat anterior în os este eliberat în condiții de stres ori boală. Manifestările principale sunt:

• Encefalopatia, numită istoric „demența de dializă”. Se manifestă prin tulburări de vorbire, tulburări de mers, mișcări involuntare bruște (mioclonii), convulsii, alterarea stării de conștiență până la comă și modificări pe EEG.
• Boala osoasă. În os, aluminiul ia locul calciului la nivelul frontului de mineralizare și împiedică formarea normală a țesutului osos. Rezultă osteomalacie sau boală osoasă adinamică, cu dureri osoase, fracturi spontane dureroase, hipercalcemie și calcificări în țesuturile moi.
• Miopatia proximală, adică slăbiciune a mușchilor șoldurilor și umerilor, cu mers legănat.
• Anemia microcitară, care nu răspunde la tratamentul cu fier. Acumularea de aluminiu reduce și răspunsul la eritropoietină la pacienții dializați.
• Alte efecte raportate: risc crescut de infecții, creșterea masei ventriculului stâng cu scăderea funcției inimii și, la valori foarte mari, moarte subită.

Aluminiul depus în os perturbă și schimbul normal de calciu. Calciul din os nu mai poate fi mobilizat sub controlul parathormonului, ceea ce întreține hiperparatiroidismul secundar. Aluminiul se acumulează și în glandele paratiroide și le poate reduce secreția.

Când se recomandă analiza

• monitorizarea periodică a pacienților dializați
• suspiciunea de intoxicație cu aluminiu: encefalopatie, dureri osoase, fracturi fără traumatism semnificativ, slăbiciune musculară proximală sau anemie microcitară rezistentă la fier, la un pacient cu boală renală
• pacienții adulți și copiii cu boală cronică de rinichi care primesc medicamente cu aluminiu
• pacienții cu nutriție parenterală, în special sugarii
• pacienții cu arsuri tratați cu albumină intravenos, mai ales dacă au și insuficiență renală
• persoanele expuse profesional la aluminiu, în prezent sau în trecut
• monitorizarea uzurii protezelor articulare metalice care conțin aluminiu

Pregătirea pacientului

• Recoltarea se face de preferat dimineața, à jeun (pe nemâncate). Apa plată este permisă.
• Dacă ați făcut în ultimele 96 de ore o investigație cu substanță de contrast cu gadoliniu (RMN) sau cu iod (CT, angiografie), anunțați personalul. Recoltarea trebuie amânată, pentru că aceste substanțe interferă cu determinarea metalelor.
• Spuneți medicului dacă luați antiacide, chelatori de fosfat sau sucralfat. Nivelul aluminiului în sânge crește și scade după fiecare doză din aceste medicamente.
• La pacienții dializați, momentul recoltării față de ședința de dializă se stabilește de medicul nefrolog.

Recoltarea probei

Important: proba se recoltează doar în tubul special pentru metale. Dopurile de cauciuc ale vacutainerelor obișnuite conțin silicat de aluminiu. Simpla înțepare a dopului poate contamina proba cu 20–60 µg/L de aluminiu, ceea ce ar duce la un rezultat fals crescut.

Metoda de lucru

Aluminiul se determină prin spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS). Proba este introdusă într-o plasmă de argon la temperatură foarte înaltă, unde atomii sunt ionizați. Spectrometrul de masă separă ionii după masă și sarcină și măsoară specific aluminiul, chiar și la concentrații foarte mici, de ordinul µg/L.

Valori de referință

Rezultatul se exprimă în µg/L, unitate echivalentă cu ng/mL. Pentru conversia în µmol/L, valoarea în µg/L se împarte la 26,98.

Intervalele diferă de la un laborator la altul, în funcție de metodă și de tipul probei (sânge integral, ser sau plasmă). Pe buletinul NPA se afișează intervalul de referință al laboratorului care a efectuat analiza, iar rezultatul se interpretează față de acesta. Pentru copii nu există un interval de referință stabilit pentru aluminiul din sângele integral.

Interpretarea rezultatelor

Rezultatul se interpretează întotdeauna de medic, împreună cu funcția renală, simptomele și sursele posibile de expunere.

Valoare în intervalul de referință

Indică lipsa unei expuneri recente semnificative. O valoare normală nu exclude însă acumularea de aluminiu în os. Nivelul din sânge reflectă mai ales expunerea recentă, iar la pacienții dializați au fost descrise valori scăzute în sânge chiar și cu depozite osoase crescute.

Valoare crescută la o persoană fără boală renală

Poate indica o expunere recentă sau continuă: medicamente cu aluminiu, nutriție parenterală, expunere profesională sau uzura unei proteze metalice. Înainte de alte concluzii, medicul verifică dacă proba nu a fost contaminată. O valoare crescută neașteptat se repetă, cu recoltare în tub special pentru metale.

La pacienții dializați

Valorile pragului au fost stabilite în studii pe aluminiul seric și se folosesc împreună cu PTH (parathormonul). Au fost descrise două profiluri:

• Aluminiu sub 20 µg/L și PTH peste 150 pg/mL. Este profilul obișnuit al hiperparatiroidismului secundar din boala renală (boală osoasă cu turnover crescut), fără semne de intoxicație cu aluminiu.
• Aluminiu peste 60 µg/L și PTH sub 50 pg/mL. Acest profil a fost găsit la pacienții cu osteomalacie sau encefalopatie și sugerează boală osoasă cu turnover scăzut, determinată de aluminiu.

Pacienții cu valori între 60 și 100 µg/L sunt considerați cu risc de a dezvolta ulterior boala de supraîncărcare cu aluminiu. La ei se reduce activ expunerea zilnică:

• se înlocuiesc chelatorii de fosfat pe bază de aluminiu cu alternative fără aluminiu
• se controlează calitatea apei pentru dializă (pragul clasic este sub 10 µg/L, iar ghidurile recente recomandă sub 3 µg/L)
• se folosește albumină fără aluminiu

Ghidurile recomandă ca pacienții dializați să fie monitorizați pentru încărcarea cu aluminiu aproximativ la fiecare 6 luni.

Confirmarea intoxicației cu aluminiu

Diagnosticul pornește de la suspiciunea clinică și se confirmă prin analize. Ghidul Societății Braziliene de Nefrologie consideră diagnosticul confirmat de o valoare a aluminiului seric peste 100 µg/L sau de un test la desferioxamină pozitiv.

Testul la desferioxamină se efectuează în serviciul de nefrologie. Desferioxamina este un medicament chelator care mobilizează aluminiul din țesuturi. Se măsoară aluminiul înainte și după administrare, iar o creștere de cel puțin 50 µg/L indică un depozit tisular crescut. Rezultatul testului este influențat de rezervele de fier:

• la o feritină sub 100 ng/mL, rezultatul pozitiv poate fi fals
• la o feritină peste 500 ng/mL, rezultatul negativ poate fi fals

Dacă suspiciunea rămâne mare, se recomandă biopsia osoasă. Aceasta este metoda de referință pentru diagnosticul intoxicației osoase cu aluminiu.

Tratamentul presupune eliminarea surselor de aluminiu și, la nevoie, desferioxamină în doză mică, sub supraveghere medicală strictă. Mobilizarea rapidă a aluminiului din țesuturi poate agrava temporar encefalopatia. Tratamentul poate reactiva și hiperparatiroidismul, ceea ce ajută într-o anumită măsură la refacerea osului.

La pacienții cu proteze articulare metalice

Unele proteze sunt fabricate din aliaje de titan, aluminiu și vanadiu, iar uzura lor crește concentrația de ioni metalici în sânge. Pentru aluminiul seric s-au descris următoarele praguri:

• 6–10 µg/L: creștere modestă, compatibilă cu o proteză în stare bună
• peste 10 µg/L, la un pacient nedializat: sugerează o uzură semnificativă a protezei

Valoarea crescută nu prezice singură uzura sau defectarea protezei. Se interpretează împreună cu examenul clinic și imagistic.

Limite și interferențe

• Contaminarea probei este cea mai frecventă cauză de rezultat fals crescut. Vacutainerele obișnuite pot adăuga 20–60 µg/L, iar ustensilele de lemn sau unele vârfuri de pipetă folosite la prelucrare pot contamina și ele proba. Chiar și unele tuburi pentru metale pot crește ușor valoarea, cu până la 15 µg/L.
• Substanțele de contrast cu gadoliniu sau iod interferă cu determinarea metalelor prin ICP-MS. Recoltarea se amână cu cel puțin 96 de ore după administrarea lor.
• Medicamentele cu aluminiu (chelatori de fosfat, antiacide, sucralfat) produc variații ale nivelului în sânge după fiecare doză. Momentul recoltării față de doză influențează rezultatul.
• Sânge integral față de ser. Concentrația de aluminiu din sângele integral este de aproximativ 1,7 ori mai mare decât cea din ser. Rezultatele obținute pe tipuri diferite de probă nu se compară direct. Pragurile pentru dializă și pentru proteze au fost stabilite pe aluminiul seric.
• Nivelul din sânge nu reflectă depozitul din os. O valoare normală nu exclude acumularea osoasă, iar valorile mici crescute au o valoare diagnostică limitată.
• La copii nu există un interval de referință stabilit pentru aluminiul din sângele integral.

Bibliografie

1. Mayo Clinic Laboratories. Test Catalog: ALWB – Aluminum, Blood. Accesat octombrie 2026.
2. Mayo Clinic Laboratories. Test Catalog: AL – Aluminum, Serum. Accesat octombrie 2026.
3. Labcorp. Test 071548 – Aluminum, Serum or Plasma. Accesat octombrie 2026.
4. de Oliveira RB, Barreto FC, Nunes LA, Custódio MR. Aluminum Intoxication in Chronic Kidney Disease. J Bras Nefrol. 2021;43(4 Suppl 1):660–664. doi:10.1590/2175-8239-JBN-2021-S110