Virus urlian – anticorpi IgG și IgM

Informații generale

Virusul urlian aparține familiei Paramyxoviridae, alături de virusurile parainfluenzae, virusul sincițial respirator și virusul rujeolic.

Structura. Virionii au formă sferică neregulată, cu diametru între 90 și 300 nm. Anvelopa este alcătuită din trei straturi: suprafața externă, cu glicoproteine cu activitate neuraminidazică, hemaglutininică și de fuziune celulară; stratul mijlociu, un bistrat lipidic dobândit de la celula gazdă în momentul înmuguririi din membrana citoplasmatică; stratul intern, o membrană proteică neglicozilată care menține structura externă a virusului. Nucleocapsida conține genomul viral — o moleculă de ARN monocatenar cu polaritate negativă.

Transmiterea se realizează prin secrețiile respiratorii provenite de la persoanele infectate.

Manifestări clinice

Oreionul, sau parotidita epidemică, este o infecție acută a cărei trăsătură principală este inflamația nesupurativă, uni- sau bilaterală, a glandei parotide.

Între 70 și 90% dintre copiii cu vârsta de 4–15 ani dezvoltă boală clinic manifestă. La adulți, 5–20% prezintă și dureri testiculare (orhită) sau abdominale — ooforită, la femei. Apariția oreionului sub vârsta de 1 an este rară, protecția fiind asigurată de anticorpii materni.

Evoluție. După o perioadă de incubație de 2–4 săptămâni, boala debutează lent, cu febră ușoară, astenie, mialgii, anorexie și cefalee. Urmează creșterea rapidă și dureroasă a glandei parotide, în următoarele 2–3 zile. Tumefierea apare inițial unilateral, iar după câteva zile se produce afectarea parotidei de partea opusă.

Complicații

• afectarea sistemului nervos central — meningită, encefalită
• pancreatită, sub 5% dintre cazuri
• miocardită și pericardită urliană, situații rare
• artrită, care poate simula un reumatism articular acut
• pneumonie interstițială
• nefrită
• surditate temporară sau definitivă

Implicarea virusului urlian în dezvoltarea diabetului zaharat juvenil rămâne controversată.

Impactul vaccinării

Imunizarea pe scară largă a copiilor cu virus urlian atenuat a modificat epidemiologia infecției.

Eficiența estimată este de 62–91% pentru o singură doză și peste 95% pentru schema completă, cu două doze. Vaccinarea determină producerea de anticorpi neutralizanți specifici.

Cinetica anticorpilor

IgM — devin detectabili în ser la 2–4 zile de la debutul simptomelor, ating un vârf la aproximativ o săptămână, persistă circa 3 luni și sunt rareori detectabili după 6 luni de la infecție.

O particularitate importantă: răspunsul IgM la persoanele care au primit una sau două doze de vaccin este variabil și uneori poate lipsi complet.

IgG — apar din prima săptămână de boală și persistă în ser, oferind protecție pe tot parcursul vieții.

Recomandări pentru determinare

Diagnosticul de laborator al infecției cu virusul urlian.

Specimen și condiții de recoltare

Valori de referință

IgG: < 1/230

IgM: < 1 (index)

Interpretarea rezultatelor

IgM

Probele recoltate în interval de 10–15 zile de la debutul simptomatologiei sunt utile pentru identificarea anticorpilor IgM specifici. Prezența acestora susține diagnosticul clinic de infecție recentă.

Absența IgM sugerează lipsa unei infecții acute. Serologia poate fi însă negativă la începutul bolii, motiv pentru care rezultatul se interpretează obligatoriu în contextul manifestărilor clinice.

IgG

Diagnosticul serologic al oreionului presupune identificarea unei creșteri semnificative a titrului IgG — de cel puțin patru ori — sau o seroconversie de la negativ la pozitiv, între faza acută și cea de convalescență. Este necesară, prin urmare, recoltarea a două probe la interval.

Prezența IgG în absența IgM detectabili sugerează o infecție în antecedente sau imunizare prin vaccinare.

Absența IgG indică lipsa unui răspuns imun față de antigenele virale specifice.

Limite și interferențe

Testele serologice efectuate pe probe recoltate în faza acută a infecției pot fi negative.

Virusul urlian prezintă antigene comune cu alte virusuri din grupul paramixovirusurilor, ceea ce face posibile reacții serologice încrucișate — acestea sunt însă puțin frecvente.

Rezultatele IgM pozitive se interpretează cu precauție. Au fost observate rezultate fals pozitive la femeile gravide și la pacienții cu infecție acută determinată de citomegalovirus, herpes simplex, rujeolă, rubeolă sau parvovirus.

Anticorpii IgG pot fi prezenți în serul persoanelor care au primit produse de sânge în ultimele luni.

Dată fiind sensibilitatea și specificitatea limitată a testelor serologice, în anumite situații clinice trebuie luate în considerare determinări suplimentare: izolarea virusului sau detectarea ARN-ului viral prin PCR.