Malondialdehida (MDA)

Malondialdehida (MDA)

Ce este malondialdehida

Peroxidarea lipidică este unul dintre principalele mecanisme prin care apar leziunile celulare în condiții de stres oxidativ și constă în oxidarea acizilor grași polinesaturați din membranele celulare, cu formarea de specii reactive și produși toxici. Într-o celulă în care se acumulează radicali liberi, acizii grași care în mod normal ar fi supuși β-oxidării mitocondriale urmează calea peroxidării lipidice, al cărei produs final este malondialdehida (MDA).

Malondialdehida este o dialdehidă cu trei atomi de carbon, intens reactivă, formată în toate celulele de mamifer în urma peroxidării acizilor grași polinesaturați și, într-o măsură mai mică, în metabolismul acidului arahidonic, pe parcursul biosintezei prostaglandinelor și tromboxanului.

Spre deosebire de radicalii liberi, care au un timp de înjumătățire de ordinul microsecundelor, aldehidele sunt relativ stabile și pot difuza prin membrane, acționând la distanță de locul unde s-au format radicalii liberi. Malondialdehida se leagă covalent de grupările amino ale proteinelor, lipoproteinelor, fosfolipidelor și ale ADN-ului. Proteinele astfel modificate pot prezenta alterări structurale, modificări ale antigenității și ale comportamentului fizico-chimic, cu disfuncție sau inactivare. Din reacția cu ADN-ul rezultă aducți de tip malondialdehidă-deoxiguanozină și malondialdehidă-deoxiadenozină, compusul principal fiind o pirimidopurinonă notată M1G, considerată un aduct promutagen care poate contribui la carcinogeneza legată de stilul de viață și de factorii alimentari.

Deși malondialdehida poate fi inactivată de aldehid-dehidrogenaze, producția sa este accelerată de stresul oxidativ, iar atunci când concentrațiile ating niveluri critice, dialdehida scapă procesului de detoxifiere. Este un compus toxic implicat în mutageneza vârstnicului, carcinogeneză, nefropatia diabetică, leziunile produse de radiații și în numeroase alte procese patologice; niveluri serice crescute au fost raportate și în boli parazitare.

Malondialdehida poate fi determinată în multe produse biologice (ser, plasmă, urină, țesuturi) și este astăzi unul dintre cei mai utilizați indicatori pentru estimarea efectelor stresului oxidativ asupra lipidelor.

Indicații

• evaluarea stresului oxidativ;
• evaluarea gradului de peroxidare lipidică în boli cronice asociate cu stres oxidativ: ateroscleroză, diabet zaharat și complicațiile sale, boală cronică de rinichi, boli neurodegenerative, boli inflamatorii cronice;
• monitorizarea efectului unei terapii antioxidante sau al modificărilor de stil de viață;
• cercetare clinică privind stresul oxidativ.

Recoltare

⚠️ ATENȚIE — procesare specială obligatorie după recoltare

1. Separarea plasmei se face în maximum 30 de minute de la recoltare.

2. Centrifugare 15 minute la 1500 × g.

3. Plasma se separă exclusiv cu pipetă de plastic — niciodată cu pipetă sau instrument metalic.

4. Se lucrează imediat. Dacă acest lucru nu este posibil, plasma se păstrează la −20 °C, în recipient de plastic (polipropilenă sau polistiren).

5. Probele recoltate în afara laboratorului se transportă obligatoriu în recipientul destinat probelor congelate.

Nerespectarea acestor condiții duce la rezultate fals crescute și la respingerea probei.

Metodă

Cromatografie de lichide de înaltă performanță (HPLC) cu detecție prin fluorescență.

Valori de referință

< 1 µmol/L.

Interpretarea rezultatelor

Valorile crescute ale malondialdehidei indică o intensificare a peroxidării lipidice și un dezechilibru între producția de specii reactive ale oxigenului și capacitatea antioxidantă a organismului. Nivelurile crescute au fost descrise în:

• ateroscleroză și boală coronariană, sindrom coronarian acut;
• diabet zaharat, în special cu control metabolic deficitar, și în nefropatia diabetică;
• boală cronică de rinichi, mai ales la pacienții dializați;
• boli hepatice cronice, steatohepatită;
• boli pulmonare cronice, sindrom de apnee în somn;
• boli neurodegenerative;
• boli inflamatorii cronice și boli autoimune;
• neoplazii;
• boli parazitare;
• expunere la radiații, la toxice profesionale, fumat, consum cronic de alcool;
• efort fizic intens, neadaptat.

Malondialdehida este un marker nespecific: valoarea sa nu stabilește un diagnostic și nu identifică sursa stresului oxidativ. Rezultatul se interpretează în context clinic și, ideal, împreună cu markeri ai capacității antioxidante.

Valorile normale nu exclud un stres oxidativ localizat la nivel tisular, deoarece concentrația plasmatică reflectă un echilibru între producție, detoxifiere și eliminare.

Limite și interferențe

• Hemoliza determină rezultate fals crescute și este motiv de respingere a probei.
• Separarea întârziată a plasmei duce la creșterea artificială a valorilor prin peroxidare ex vivo.
• Decongelarea și recongelarea repetată a probei degradează analitul.
• Contactul probei cu metale (ioni de fier și cupru) catalizează peroxidarea lipidică în eprubetă.
• Expunerea probei la lumină și la temperatura camerei crește valorile.
• Concentrația plasmatică este influențată de aportul alimentar recent, în special de alimentele bogate în lipide oxidate (prăjeli, alimente procesate), motiv pentru care se recomandă recoltarea à jeun.
• Fumatul, consumul de alcool și efortul fizic intens din ultimele 24 de ore cresc valorile.
• Suplimentele cu antioxidanți (vitamina E, vitamina C, seleniu, coenzima Q10) pot scădea valorile.
• Malondialdehida nu este un analit standardizat internațional; nu există material de referință certificat, iar rezultatele nu sunt transferabile între laboratoare.