Virusul varicelo-zosterian (VZV) – ADN

Ce este testul VZV-ADN

Testul detectează material genetic viral prin amplificare moleculară, permițând diagnosticul direct al infecției cu virusul varicelo-zosterian, spre deosebire de serologie, care evidențiază doar răspunsul imun al gazdei.

Virusul varicelo-zosterian face parte din familia Herpesviridae și conține un ADN dublu catenar, localizat central și înconjurat de o anvelopă.

VZV produce leziuni veziculare dermice, exprimate clinic ca varicelă — infecție primară — sau herpes zoster — reactivare.

Varicela

Infecția primară se manifestă în special la copiii sub 10 ani, printr-o erupție veziculo-pustuloasă generalizată, autolimitată în majoritatea cazurilor.

La copiii imunodeprimați, elementele cutanate sunt mai numeroase, au adesea bază hemoragică, se vindecă mai greu și se pot suprainfecta cu bacterii Gram pozitive.

Complicații

Complicațiile sunt rare și afectează predominant sistemul nervos central și plămânul.

Anomaliile neurologice includ ataxia cerebeloasă acută, encefalita, meningita și mielita transversă.

Ataxia cerebeloasă — prevalență de 1 caz la 4.000. Se dezvoltă cel mai adesea în decurs de o săptămână de la debutul exantemului, dar poate apărea și după 21 de zile. La copii constituie de obicei o complicație benignă, care se remite în 2–4 săptămâni. ADN-ul viral poate fi detectat prin PCR în lichidul cefalorahidian.

Encefalita — complicație mai gravă, cu mortalitate de 5–20% și sechele neurologice la 15% dintre supraviețuitori.

Pneumonia variceloasă — complicație severă, întâlnită mai ales la adulți și la pacienții imunodeprimați. Se manifestă prin dispnee cu tahipnee, tuse, febră și modificări radiologice de tip interstițial. Poate fi letală la gravidele aflate în trimestrul II sau III de sarcină.

Infecția în sarcină

Infecția primară în primele 28 de săptămâni se asociază cu un risc de 1–2% de afectare fetală — sindromul varicelei fetale sau varicela congenitală.

ADN-ul viral poate fi detectat prin PCR în lichidul amniotic. Testul are sensibilitate foarte mare, dar specificitate redusă pentru sindromul varicelei fetale. Cu toate acestea, nu a fost descris niciun caz de afectare fetală în asociere cu un rezultat nedetectabil în lichidul amniotic.

Riscul de varicelă congenitală este mare atunci când prezența ADN-ului viral în lichidul amniotic se asociază cu modificări ecografice sugestive.

Infecția maternă la termen determină un risc semnificativ de varicelă a nou-născutului, cu mortalitate de până la 30%.

Herpes zoster

După infecția primară, virusul persistă în stare latentă în ganglionii senzitivi de pe traiectul rădăcinii dorsale a nervilor spinali și a nervilor cranieni.

Reactivările se produc la 10–20% dintre adulți, mai frecvent după vârsta de 50 de ani, și se manifestă printr-o erupție veziculară unilaterală, cu distribuție dermatomală.

În cadrul herpes zosterului pot apărea afectări ale sistemului nervos central, exprimate clinic ca meningoencefalită sau encefalită. O complicație rară, survenită după herpes zoster oftalmic, este angeita granulomatoasă cerebrală.

La persoanele imunodeprimate, evoluția este mai severă și mai îndelungată. Pacienții cu limfoproliferări maligne prezintă risc crescut de diseminare cutanată și de afectare viscerală — pneumonie, hepatită, meningoencefalită.

Diagnostic diferențial

Leziunile caracteristice sugerează de obicei diagnosticul de herpes zoster. Atât virusul herpes simplex, cât și virusurile Coxsackie pot produce însă leziuni veziculare dermatomale.

Pentru diagnosticul diferențial se recurge la detectarea ADN-ului viral din leziuni — metodă rapidă și mai sensibilă decât izolarea virusului în culturi de celule.

Recomandări pentru determinare

VZV-ADN în sânge — detectarea precoce a infecțiilor complicate la pacienții cu imunodepresie severă, de exemplu post-transplant medular, în vederea instituirii tratamentului antiviral.

VZV-ADN în leziune — diagnosticul diferențial al leziunilor cutanate veziculare.

VZV-ADN în LCR — diagnosticul sindroamelor neurologice asociate cu VZV, cu sensibilitate și specificitate peste 95% pentru zoster sine herpete, meningită aseptică, encefalită, mielită transversă, vasculită a SNC și cerebelită.

Beneficiază cel mai mult de testare pacienții cu sindroame neurologice fără erupție concomitentă. Testul este deosebit de util în diagnosticul complicațiilor neurologice ale varicelei. Pentru sindroamele SNC asociate cu herpes zoster sunt necesare mai multe date care să susțină utilitatea testării, întrucât ADN-ul viral a fost detectat în lichidul cefalorahidian și la pacienți cu infecții cutanate necomplicate.

VZV-ADN în lichid amniotic — diagnosticul infecției fetale.

Valori de referință

VZV-ADN nedetectabil.

Limita de detecție: 10 copii/probă.

Interpretarea rezultatelor

Detecția VZV-ADN în produsele patologice susține diagnosticul clinic de infecție cu acest virus.

În lichidul amniotic, un rezultat pozitiv asociat cu modificări ecografice sugestive indică risc mare de varicelă congenitală, în timp ce un rezultat nedetectabil face afectarea fetală improbabilă.

Limite și interferențe

Un rezultat negativ nu exclude posibilitatea unei infecții cu VZV, în special la nivelul sistemului nervos central.

Heparina inhibă reacția PCR și nu trebuie utilizată ca anticoagulant.

În sindroamele SNC asociate herpes zosterului, un rezultat pozitiv în LCR trebuie interpretat cu prudență, întrucât ADN-ul viral a fost detectat și la pacienți cu infecții cutanate necomplicate, fără afectare neurologică.

Pentru diagnosticul retrospectiv al infecțiilor SNC, atunci când viremia a dispărut, determinarea moleculară se completează cu evaluarea sintezei intratecale de anticorpi specifici — indicele anticorpilor specifici VZV IgG în LCR și ser.