Imunoglobulina E totală (IgE) Ce este IgE totală Imunoglobulinele E (IgE) sunt anticorpi care se leagă prin fragmentul…
Toxoplasma gondii IgG – Indice de aviditate
Despre analiza
Toxoplasma gondii – aviditate IgG
Ce este testul de aviditate IgG
Testul de aviditate măsoară intensitatea legării anticorpilor IgG specifici de antigenul multivalent al Toxoplasma gondii.
Principiul se bazează pe un fenomen imunologic: anticorpii produși la scurt timp după infecție se leagă slab de antigen, iar pe măsură ce răspunsul imun se maturează, afinitatea acestora crește progresiv. Măsurarea acestei afinități permite estimarea intervalului scurs de la momentul infecției, dintr-o singură probă de ser.
Metoda a fost introdusă în 1989 de Hedman, în Finlanda, și a modificat substanțial diagnosticul serologic al toxoplasmozei.
Problema pe care o rezolvă
Diagnosticul serologic al toxoplasmozei urmează în mod obișnuit doi pași, fiecare cu propria limitare.
Anticorpii IgG stabilesc statusul imun. Un rezultat pozitiv confirmă infecția, dar nu precizează când a survenit — cantitatea de IgG s-a dovedit un indicator neconcludent pentru infecția recentă.
Anticorpii IgM ar trebui să clarifice momentul. Un rezultat negativ exclude practic infecția recentă, însă un rezultat pozitiv rămâne dificil de interpretat: prin metode imunoenzimatice, IgM specifici pot fi detectați până la 18 luni de la infecția acută.
Această ambiguitate devine critică la gravide, unde stabilirea momentului infecției determină direct conduita obstetricală.
Testul de aviditate oferă răspunsul în această situație, fiind o metodă complementară în diagnosticul toxoplasmozei dobândite și în identificarea sarcinilor cu risc de transmitere transplacentară.
Valoarea clinică
Datele actuale indică faptul că testul are utilitate mai mare în excludere decât în confirmare: o aviditate crescută infirmă cu certitudine o infecție recentă, în timp ce o aviditate scăzută o sugerează, fără a o demonstra.
Beneficiile testării în primele 16 săptămâni de sarcină
Demonstrarea unor anticorpi IgG cu aviditate crescută în primul trimestru exclude net infecția maternă primară. În aceste situații, fătul are o șansă foarte mică de a dezvolta infecție congenitală, iar intervenția terapeutică nu este necesară.
Consecințele practice:
- reducerea monitorizărilor serologice în dinamică
- evitarea metodelor invazive — amniocenteză cu determinare PCR din lichid amniotic
- eliminarea unui tratament nejustificat cu spiramicină sau alte medicamente
- reducerea anxietății pacientei, asociate testărilor suplimentare
Recomandări pentru determinare
- gravide cu IgG pozitiv și IgM pozitiv, pentru datarea infecției
- gravide cu serologie neconcludentă, în special în primele 16 săptămâni de sarcină
- diferențierea infecției primare de cea secundară, în context clinic relevant
Testul se efectuează exclusiv după documentarea pozitivității IgG, niciodată ca investigație de primă intenție.
Condiție esențială pentru interpretare: testul de aviditate trebuie efectuat din același ser în care s-au determinat anticorpii IgG și, eventual, IgM. Din acest motiv, serurile utilizate pentru determinări serologice Toxoplasma se păstrează în laborator timp de o lună.
Valori de referință
Index de aviditate
| Valoare | Categorie |
|---|---|
| < 0,200 | aviditate scăzută |
| 0,200 – 0,300 | aviditate moderată |
| ≥ 0,300 | aviditate înaltă |
Anticorpi IgG anti-Toxoplasma gondii
| Rezultat | Valoare |
|---|---|
| Negativ | < 4 UI/mL |
| Echivoc | 4 – 8 UI/mL |
| Pozitiv | > 8 UI/mL |
Interpretarea rezultatelor
| Index de aviditate | Interpretare |
|---|---|
| ≥ 0,300 | infecție dobândită în urmă cu cel puțin 4 luni |
| 0,200 – 0,300 | nu permite diferențierea infecției recente de cea veche; se recomandă determinări serologice în dinamică |
| < 0,200 | sugerează o infecție recentă |
O aviditate înaltă la o gravidă aflată în primul trimestru plasează infecția înaintea concepției și exclude riscul de transmitere transplacentară.
Limite și interferențe
Testul nu se utilizează în scop de screening și nu se efectuează înaintea demonstrării pozitivității anticorpilor IgG.
Nu poate fi folosit în stadiile timpurii ale infecției, întrucât nivelul anticorpilor IgG specifici trebuie să fie suficient de ridicat pentru măsurarea indexului de aviditate.
Testul nu a fost validat pentru următoarele categorii:
- nou-născuți
- pacienți cu toxoplasmoză cronică, cu limfadenopatii persistente
- pacienți imunodeprimați
- cazuri de reactivare sau reinfecție cu Toxoplasma gondii
Rezultatele nu sunt concludente la pacienții care au primit transfuzii sau alte produse de sânge în ultimele luni.
Tratamentul antiparazitar administrat anterior poate afecta cinetica maturării anticorpilor IgG, cu interpretare eronată a rezultatului.
Cum decurge
- 1Comanzi online sau vii directPentru analizele cu plata nu e nevoie de programare.
- 2Recoltezi in oricare centru NPAL–V 7:30–16:30 · Sambata 7:30–12:00
- 3Primesti rezultatul in portalValidat de medicul de laborator, cu notificare pe e-mail.
