Predispozitie genetica boala celiaca-HLA DQ2 / HLA DQ8

Predispoziție genetică pentru boala celiacă – HLA-DQ2 / HLA-DQ8

Pe scurt: testul identifică alelele HLA-DQ2 și HLA-DQ8, care conferă susceptibilitatea genetică pentru boala celiacă. Un rezultat negativ exclude practic boala celiacă. Un rezultat pozitiv indică doar un risc crescut, nu un diagnostic. Nu necesită pregătire specială și se poate face oricând, indiferent de dietă. Rezultatul este gata în 15 zile lucrătoare.

Ce este testul de predispoziție genetică pentru boala celiacă

Boala celiacă

Boala celiacă este cunoscută și ca celiachie, intoleranță la gluten, enteropatie glutenică, sprue celiac sau sprue nontropical. Este o afecțiune inflamatorie digestivă cronică, cauzată de ingestia de gluten, care împiedică absorbția nutrienților, vitaminelor și mineralelor de către intestin.

Boala se caracterizează printr-o sensibilitate menținută toată viața la fracțiunile glutenului solubile în alcool: gliadina din grâu și prolaminele din orz, secară și ovăz. Această sensibilitate apare la persoanele predispuse genetic. Dintre fracțiunile glutenului, gliadina este componentul cel mai toxic.

Boala celiacă nu este o alergie. Este o boală autoimună mediată de limfocitele T, în care transglutaminaza tisulară din intestinul subțire formează împreună cu gliadina din alimente autoantigenul propriu-zis. Pentru că doar anumite antigene HLA leagă gliadina și o prezintă sistemului imun, boala apare la purtătorii acestor antigene.

O boală cu caracter familial

Predispoziția genetică explică de ce boala apare în familii:

• prevalența la rudele de gradul I ale persoanelor afectate este de 10%;
• concordanța bolii la gemenii monozigoți ajunge până la 70%.

Boala celiacă este destul de frecventă. În Europa are o prevalență de 1:200–1:500, iar femeile sunt afectate de 2–3 ori mai des decât bărbații.

Ca în alte boli inflamatorii autoimune, la apariția bolii celiace contribuie:

• factori genetici, adică prezența anumitor antigene HLA;
• încărcarea organismului cu gluten;
• alți factori, încă insuficient cunoscuți, care favorizează apariția manifestărilor la unele persoane predispuse genetic.

Genele HLA-DQ2 și HLA-DQ8

Susceptibilitatea pentru boala celiacă este conferită de anumite alele HLA de clasa a II-a din regiunea HLA-DQ:

• 90–95% dintre pacienți au heterodimerul HLA-DQ2, codificat de alelele DQA1*05 și DQB1*02 (numit și HLA-DQ2.5);
• aproximativ 5% dintre pacienți au heterodimerul HLA-DQ8, codificat de alelele DQA1*03 și DQB1*0302.

Majoritatea pacienților au fie haplotipul DR3-DQ2 (DRB1*0301-DQA1*0501-DQB1*0201), fie sunt heterozigoți DR5-DQ7/DR7-DQ2 (DRB1*11/12-DQA1*0505-DQB1*0301 / DRB1*07-DQA1*0201-DQB1*0202).

Molecula DQ2 este formată dintr-un lanț α și un lanț β, care pot fi codificate în două moduri:

• configurația cis: de alelele DQA1*0501 și DQB1*0201, aflate pe același cromozom;
• configurația trans: de alelele DQA1*0505 și DQB1*0202, aflate pe cromozomi diferiți.

Pacienții negativi pentru DQA1*05 și DQB1*02 sunt adesea pozitivi pentru haplotipul DRB1*04-DQA1*03-DQB1*0302 (haplotipul DR4-DQ8). Molecula DQ8, formată tot dintr-un lanț α și un lanț β, este codificată de alele aflate pe același cromozom (configurația cis). Foarte rar, pacienții poartă doar lanțul α (*0501 sau *0505) sau doar lanțul β (*0201 sau *0202) al heterodimerului DQ2, adică jumătate din heterodimer.

Moștenirea susceptibilității:

• HLA-DQ2: se transmite autozomal dominant sau autozomal recesiv, în funcție de genotipurile HLA predispozante ale părinților;
• HLA-DQ8: se transmite autozomal dominant.

Varianta HLA-DQB1*0302 se moștenește întotdeauna împreună cu secvența HLA-DQA1*03, din cauza dezechilibrului de linkaj.

Ce înseamnă purtarea acestor gene

Aproximativ 30% din populația generală are una dintre alelele HLA asociate cu boala celiacă, care codifică heterodimerii DQ2 și/sau DQ8. Doar 3% dintre purtătorii unuia sau ambilor heterodimeri dezvoltă boala. De aceea, identificarea acestor alele nu stabilește diagnosticul, ci arată doar un risc crescut. În schimb, absența oricărei alele HLA asociate cu boala celiacă exclude practic acest diagnostic.

Diagnosticul de boală celiacă se confirmă prin biopsia mucoasei intestinale. Aceasta arată modificări caracteristice, de la atrofie până la dispariția vilozităților intestinale.

Boli asociate

Anumite boli, mai ales autoimune, apar la pacienții cu celiachie de 10 ori mai des decât în populația generală. Când apar împreună, celiachia este de multe ori asimptomatică. Aceste boli sunt:

• dermatita herpetiformă Duhring;
• deficitul selectiv de IgA;
• ciroza biliară primitivă;
• sindromul Sjögren;
• diabetul zaharat de tip 1;
• sindromul Down sau Turner;
• boala Crohn și colita ulceroasă;
• osteoporoza;
• tiroidita autoimună.

Cum produce glutenul leziunile intestinale

Expunerea la gluten este obligatorie pentru ca boala celiacă să se manifeste la persoanele predispuse genetic. Dovada este absența leziunilor și a simptomelor la pacienții care țin dietă fără gluten.

Proteinele glutenului au un conținut mare de prolină și glutamină. Acestea le fac relativ rezistente la digestia enzimatică, astfel încât rămân suficient de mari pentru a se lega de moleculele DQ2 sau DQ8 de pe suprafața macrofagelor și a stimula limfocitele T CD4+. Din mucoasa pacienților cu boală celiacă s-au izolat limfocite T care reacționează cu peptidele glutenului în prezența moleculelor DQ2 sau DQ8. Limfocitele T din mucoasa normală nu reacționează la gluten, chiar și la persoanele DQ2 pozitive.

Există argumente foarte convingătoare pentru rolul important al limfocitelor T CD4+ din lamina propria în apariția bolii. Limfocitele T sunt separate de peptidele glutenului prin stratul epitelial, așa că peptidele trebuie să traverseze mucoasa. Mecanismul acestei traversări nu este clar.

În lamina propria, transglutaminaza tisulară deamidează peptidele glutenului, transformând anumite glutamine în acid glutamic încărcat negativ. Peptidele de gliadină deamidate se leagă mai bine de „șanțul” moleculelor HLA DQ2 sau DQ8, care are „buzunare” încărcate pozitiv. Limfocitele T CD4+ din lamina propria a mucoasei afectate recunosc în principal peptide de gliadină deamidate, care stau și la baza testului de anticorpi anti-gliadină deamidată.

Secvențele peptidice care activează limfocitele T variază mult de la o persoană la alta. Totuși, a fost identificat un „motiv” peptidic care poate activa un număr mare de clone de limfocite T din mucoasa celiacă. Acest motiv se potrivește cu „șanțul” de legare al moleculei DQ2, a cărei structură cristalină este cunoscută. Proteinele din grâu, orz și secară care au motive potrivite pentru legarea de DQ2 sau DQ8 reprezintă doar o mică parte din totalul secvențelor prezente în aceste cereale.

Limfocitele T CD4+ specifice gliadinei din lamina propria a pacienților cu celiachie secretă interferon gamma (IFN-γ), ceea ce sugerează că sunt orientate spre un fenotip efector Th1. Aceste celule activează diverse citokine inflamatorii și metaloproteinazele tisulare, considerate responsabile de leziunile locale. IFN-γ crește permeabilitatea intestinală și ușurează trecerea unui număr și mai mare de peptide, întreținând un cerc vicios. Evenimentul care declanșează întreaga cascadă nu este încă precizat, dar infecțiile gastrointestinale cu virusuri enterice sunt suspectate de mult ca un declanșator crucial. Lamina propria conține și limfocite T reglatoare, dar rolul lor în boala celiacă este puțin cunoscut.

Transglutaminaza tisulară (tTG) a fost identificată ca autoantigenul major în boala celiacă. În condiții patologice, transglutaminaza eliberată în afara celulelor poate forma complexe cu proteine bogate în glutamină, cum sunt cele din grâu, sau cu peptide provenite din acestea. Aceste complexe sunt neoantigene care stimulează producția de anticorpi specifici. Din punct de vedere diagnostic, anticorpii anti-tTG au o sensibilitate și o specificitate de peste 95% pentru boala celiacă.

Când este recomandată

• Pacienți cu simptome și niveluri echivoce de anticorpi anti-tTG sau cu un rezultat neconcludent la biopsia de mucoasă intestinală.
• Pacienți care au avut simptome, au devenit asimptomatici după dieta fără gluten și nu doresc să facă testul de provocare cu gluten.
• Pacienți cu simptome care nu răspund la dieta fără gluten.
• Diagnosticul diferențial la un pacient cu simptome asemănătoare bolii celiace.
• Rudele de gradul I și II ale pacienților cu boală celiacă.
• Evaluarea pacienților din grupele de risc de mai sus.

Testul este util pentru excluderea celiachiei și pentru identificarea persoanelor cu risc. Ghidul din 2012 al Societății Europene de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică (ESPGHAN) pentru diagnosticul bolii celiace la copii prevede două lucruri:

• testul genetic este investigația de primă linie la persoanele cu risc crescut;
• la copiii cu suspiciune clinică mare și serologie net pozitivă, testul HLA poate fi folosit ca instrument de diagnostic, în locul biopsiei de mucoasă duodenală.

Ce măsoară

Testul determină genotipurile HLA-DQA1 și HLA-DQB1 și detectează perechile de variante alelice asociate cu boala celiacă:

1. HLA-DQA1*0501, HLA-DQB1*0201 (HLA-DQ2.5 în configurația cis);
2. HLA-DQA1*0505, HLA-DQB1*0202 (HLA-DQ2.5 în configurația trans);
3. HLA-DQA1*0301, HLA-DQB1*0302 (HLA-DQ8).

Pregătirea pacientului

• Nu este necesară o pregătire specială.
• Formular pentru teste genetice: proba trebuie însoțită de formularul de consimțământ pentru teste genetice, iar pe trimitere se trece diagnosticul.

Recoltare

Metodă

Tehnologie ADN microarray: se determină genotipurile HLA-DQA1 și HLA-DQB1, pentru detectarea perechilor de variante alelice asociate cu boala celiacă.

În cât timp este disponibil rezultatul

În 13 zile lucrătoare. Rezultatul îl primiți online, cu notificare pe e-mail.

Unde se poate recolta

Recoltarea se face doar în centrele de recoltare NPA din Constanța, Valu lui Traian și Năvodari.

Analiza nu este decontată de CNAS. Testele genetice nu se află pe lista analizelor decontate de CNAS.

Interpretarea rezultatelor

Rezultat negativ

Un rezultat negativ pentru alelele de predispoziție HLA-DQ2 și DQ8 exclude practic diagnosticul de boală celiacă. Riscul de a dezvolta boala în cursul vieții este extrem de scăzut (sub 1%), indiferent de dietă.

Rezultat pozitiv

• O pereche de alele HLA predispozante conferă un risc cumulat de 3% de a dezvolta boala celiacă.
• O rudă de gradul I a unei persoane cu boală celiacă, care poartă aceeași alelă predispozantă, are un risc de până la 40% de a dezvolta boala.
• Doar HLA-DQ8: risc mult mai mic decât la persoanele care au doar HLA-DQ2.
• Severitatea bolii nu diferă între pacienții care au doar HLA-DQ8 și cei care au doar HLA-DQ2.
• Ambele genotipuri, HLA-DQ2 și HLA-DQ8: riscul nu este mai mare decât la persoanele care au doar HLA-DQ2, dar este mai mare decât la cele care au doar HLA-DQ8.
• Homozigoția pentru o alelă DQB1*02 la o persoană DQ2 pozitivă:
  • conferă un risc de cinci ori mai mare decât la restul persoanelor DQ2 pozitive;
  • este raportată mai des la persoanele cu tablou clasic de boală celiacă decât la cele cu manifestări atipice;
  • apare mai des în sprue-ul refractar și în limfomul cu celule T asociat enteropatiei (EATL).
• Doar jumătate din heterodimerul DQ2, adică doar o variantă HLA-DQA1 (*0501 sau *0505) sau doar una HLA-DQB1 (*0201 sau *0202): boala celiacă poate apărea, dar riscul este foarte mic față de purtătorii heterodimerului complet.

Subtipul HLA-DQ2.2

Conform unor studii mai recente, subtipul HLA-DQ2.2 (codificat de alelele DQA1*02:01 și DQB1*02:02) ar putea fi asociat cu o formă mai ușoară de boală celiacă, deși nu este inclus în criteriile de diagnostic ESPGHAN 2012. De aceea, laboratorul comunică prezența subtipului HLA-DQ2.2. Pe buletin menționează că, deși nu au fost găsite constelațiile HLA clasice, nu poate fi exclus riscul de apariție a bolii celiace în viitor.

Monitorizare

Persoanele cu rezultat pozitiv la testul genetic se monitorizează serologic la 3–5 ani, prin anticorpi anti-transglutaminază tisulară.

Limite

Identificarea unei constelații HLA predispozante nu dovedește existența bolii celiace.

Întrebări frecvente

Dacă testul HLA-DQ2/DQ8 este pozitiv, am boala celiacă?
Nu. Aproximativ 30% din populație are aceste alele, dar doar 3% dintre purtători dezvoltă boala. Testul arată un risc crescut, nu diagnosticul.

Ce înseamnă un rezultat negativ?
Că boala celiacă este practic exclusă. Riscul de a o dezvolta în cursul vieții este sub 1%, indiferent de dietă.

Pot face testul dacă țin deja dietă fără gluten?
Da. Testul genetic nu depinde de dietă și este recomandat tocmai pacienților care au devenit asimptomatici după dieta fără gluten și nu doresc testul de provocare cu gluten.

Trebuie testate și rudele unui pacient cu boală celiacă?
Da, testul este recomandat rudelor de gradul I și II. O rudă de gradul I care poartă aceeași alelă predispozantă are un risc de până la 40%.

Ce analize confirmă boala celiacă?
Serologia, prin anticorpii anti-transglutaminază tisulară, și biopsia mucoasei intestinale.

În cât timp primesc rezultatul?
În 15 zile lucrătoare, online.