Genotipare HCV -Virus hepatic C

Genotipare virus HCV hepatitei C

Ce este genotiparea HCV

Genotiparea stabilește tipul genetic (genotipul și, pentru genotipul 1, subtipul) virusului hepatitei C cu care este infectat pacientul. Rezultatul ajută medicul să aleagă schema de tratament antiviral potrivită.

De ce are virusul mai multe genotipuri

Ca multe virusuri ARN, VHC se schimbă mult de la o tulpină la alta. Această diversitate genetică complică dezvoltarea unui vaccin și a tratamentelor eficiente pentru toate tulpinile (pangenotipice).

Nu toate regiunile genomului se schimbă la fel de repede:

• regiunea 5'UTR (capătul 5' netradus) este cea mai stabilă, cu cea mai lentă evoluție;
• gena core, care codifică miezul proteic al virusului, evoluează de trei ori mai repede decât 5'UTR;
• genele E1 și E2, care codifică învelișul viral, formează regiunea hipervariabilă, diferită de la o tulpină la alta. Așa reușește virusul să scape de anticorpii îndreptați împotriva învelișului.

Cât de răspândită este hepatita C

Virusul hepatitei C este o cauză majoră de îmbolnăvire și deces în toată lumea. Estimările arată că seroprevalența a crescut în ultimii 15 ani la 2,8%, adică peste 185 de milioane de persoane infectate. Infecția persistentă duce la ciroză hepatică, cancer hepatocelular și insuficiență hepatică, cu mortalitate ridicată.

Unde se găsește fiecare genotip

Subtipurile „epidemice” (1a, 1b, 2a și 3a) sunt răspândite în toată lumea și produc majoritatea infecțiilor. S-au răspândit repede prin produse de sânge infectate și prin consumul de droguri injectabile:

• 1b și 2a: legate mai ales de transfuzii; frecvența lor a scăzut odată cu testarea mai bună a donatorilor;
• 1a și 3a: întâlnite mai ales la consumatorii de droguri injectabile; frecvența lor crește.

Subtipurile „endemice” sunt rare și au circulat mult timp în zone restrânse:

Frecvența la nivel mondial:

• genotipul 1: 46,2% din infecții;
• genotipul 3: 30,1%;
• genotipurile 2, 4 și 6: împreună 22,8%;
• genotipul 5: sub 1%.

Genotipurile 1 și 3 domină în majoritatea țărilor, indiferent de nivelul economic. Genotipurile 4 și 5 sunt mai frecvente în țările cu venituri mici.

În România predomină genotipul 1b și un amestec de genotipuri 1a și 1b. Un studiu pe 670 de pacienți de la Institutul „Matei Balș” din București a găsit genotipul 1 în 99,7% din cazuri.

Ținta tratamentului

Scopul tratamentului antiviral este vindecarea infecției. Vindecarea se confirmă prin răspunsul virusologic susținut (RVS), adică ARN-VHC nedetectabil la 12 și la 24 de săptămâni după terapie. Când se obține RVS, infecția este vindecată în peste 99% din cazuri.

• Fără ciroză: boala hepatică se rezolvă de obicei.
• Cu ciroză: fibroza poate regresa, iar riscul de insuficiență hepatică și de hipertensiune portală scade. Riscul de cancer hepatocelular nu dispare însă complet.

Cum a evoluat tratamentul

Viekirax combină în doză fixă paritaprevir 150 mg (inhibitor de protează NS3/4A), ritonavir 100 mg (crește concentrația paritaprevirului) și ombitasvir 25 mg (inhibitor NS5A), o dată pe zi. Exviera conține dasabuvir 250 mg (inhibitor non-nucleozidic al polimerazei virale), de două ori pe zi. Combinația blochează multiplicarea virusului în trei puncte diferite.

Indicații

Genotiparea VHC se recomandă la toate persoanele cu infecție cu virusul hepatitei C, înainte de începerea oricărui tratament, pentru alegerea schemei terapeutice potrivite.

Pregătirea pacientului

Nu este necesară o pregătire specială.

Recoltare

Important: plasma se separă prin centrifugare și se păstrează congelată la −20 °C.

Metodă

RT-PCR în timp real, pe platforma automată Abbott m2000. ARN-ul viral este transcris invers în ADN complementar, care este amplificat prin PCR și detectat în timp real cu sonde fluorescente specifice fiecărui genotip. Testul identifică genotipurile 1–6 și subtipurile 1a și 1b.

Ținte genetice:

• regiunea 5'UTR, pentru genotipurile 1–6;
• regiunea NS5B, pentru separarea subtipurilor 1a și 1b.

Se folosesc 4 seturi de primeri, în 3 reacții separate:

Controlul calității: în fiecare probă se adaugă la preparare o secvență ARN fără legătură cu VHC, care servește drept control intern pentru toate etapele. La fiecare rulare se folosesc și controale pozitive și negative.

Acuratețea: testul a fost comparat cu secvențierea, folosită ca metodă de referință, pe izolate VHC de toate genotipurile:

• genotipul 1: 162 de izolate (110 subtip 1a și 58 subtip 1b);
• genotipul 2: 41;
• genotipul 3: 27;
• genotipul 4: 28;
• genotipul 5: 14;
• genotipul 6: 12.

Interpretarea rezultatelor

Rezultatul precizează genotipul VHC (1–6) și, pentru genotipul 1, subtipul (1a sau 1b). Medicul folosește această informație la alegerea schemei de tratament.

Limite și interferențe

• Nu se folosește pentru screening sau confirmare. Testul nu este recomandat pentru depistarea sau confirmarea infecției cu VHC. Pentru acestea există anticorpii anti-VHC și ARN-VHC.
• Viremie minimă. Genotiparea este posibilă doar dacă viremia este peste 500 UI/mL.
• Reacții încrucișate cu genotipul 6. Sonda din regiunea 5'UTR pentru genotipul 1 nu reacționează cu subtipul 6a, dar poate reacționa cu subtipul 6b și cu alte subtipuri ale genotipului 6.
• Rezultate neinterpretabile. Pot apărea din cauza variabilității genomului viral, a infecțiilor mixte sau, rar, a tulpinilor recombinate.