Anticorpi Rubeola IgM

Anticorpi Rubeola IgM

Ce este determinarea anticorpilor anti-virus rubeolic IgM

Testul detectează în ser anticorpii de tip IgM îndreptați împotriva virusului rubeolic. Anticorpii IgM sunt primii anticorpi produși în infecția primară, iar prezența lor sugerează o infecție recentă, o vaccinare recentă sau, rar, o reinfecție.

Principalele utilități ale testului sunt:

• diagnosticul infecției rubeolice recente, mai ales la gravide cu erupție sau expunere la un caz de rubeolă;
• diagnosticul rubeolei congenitale la nou-născut și la sugar.

Un IgM pozitiv nu stabilește singur diagnosticul. Se interpretează împreună cu IgG, cu testul de aviditate IgG și cu contextul clinic.

Virusul rubeolic și rubeola

Virusul rubeolic este un virus ARN monocatenar, anvelopat, din genul Rubivirus, familia Matonaviridae (clasificat anterior în familia Togaviridae). Omul este singura gazdă cunoscută.

Epidemiologie și transmitere:

• infecțiile apar predominant iarna și primăvara;
• transmiterea este aerogenă, prin secreții nazofaringiene, și transplacentară.

Tablou clinic:

• Incubația: 2–3 săptămâni.
• Forme subclinice: infecția este frecvent subclinică, în 25–50% din cazuri.
• Erupția: maculopapulară, discretă, de scurtă durată, cu debut pe față.
• Adenopatia: occipitală, retro- și submastoidiană, laterocervicală. Este semnul cel mai constant al bolii și uneori singura manifestare.
• Alte manifestări: febră moderată, coriză, conjunctivită.
• Complicații: artralgii sau artrită, frecvente la femeile adulte.

Hemoleucograma: leucopenie, cu limfocitoză relativă și plasmocite (celule Türk), în proporție de până la 5–19%.

Infecția naturală conferă imunitate pentru toată viața.

Rubeola congenitală

Virusul rubeolic este teratogen. În infecția primară a mamei, virusul infectează placenta și se poate transmite fătului.

Consecințele infecției materne primare:

• absența infecției embrionare;
• resorbția embrionului (în primele săptămâni);
• avort spontan;
• deces fetal intrauterin;
• infecția izolată a placentei;
• infecția placentei și a fătului.

Riscul pentru făt scade odată cu vârsta gestațională:

Sindromul rubeolei congenitale:

• Anomalii auditive: surditate neurosenzorială.
• Anomalii oculare: cataractă, glaucom, microftalmie, retinopatie.
• Anomalii cardiace: persistența canalului arterial, stenoza de arteră pulmonară.
• Anomalii neurologice: microcefalie, retard psihomotor.
• Anomalii osoase.
• Alte manifestări:
  • retard de creștere intrauterină;
  • hepatosplenomegalie;
  • trombocitopenie cu purpură.

Reinfecția la o persoană imună este de obicei asimptomatică și se asociază foarte rar cu transmiterea intrauterină.

Vaccinul rujeolic-urlian-rubeolic (ROR) este contraindicat în sarcină, iar sarcina se evită timp de o lună după vaccinare.

Răspunsul serologic

Anticorpii IgM:

• devin detectabili la câteva zile după apariția erupției;
• ating un maxim la 2–3 săptămâni;
• scad după 5–10 săptămâni;
• rar mai sunt detectabili după 6 luni (excepțional, până la 1 an).

Anticorpii IgG:

• apar la aproximativ o săptămână după IgM;
• ating un platou la 6–10 săptămâni;
• se mențin toată viața la un nivel de aproximativ 15–200 UI/mL.

Reinfecția: determină creșteri moderate ale IgG. Poate apărea și un IgM tranzitoriu, de nivel scăzut.

După vaccinare:

• IgM apar la aproximativ 80% dintre vaccinați, în primele 3 săptămâni, și pot persista câteva săptămâni sau luni;
• IgG devin detectabili la 4–6 săptămâni.

Indicații

• suspiciune de rubeolă acută: erupție maculopapulară, adenopatie, artralgii;
• gravide cu erupție sau cu expunere la un caz de rubeolă;
• gravide la care IgG a devenit pozitiv după un rezultat anterior negativ (seroconversie);
• suspiciune de rubeolă congenitală la nou-născut sau sugar: cataractă, surditate, cardiopatie congenitală, retard de creștere intrauterină, hepatosplenomegalie, purpură;
• documentarea răspunsului după vaccinare, în situații selectate.

La femeile asimptomatice, fără expunere, IgM nu se determină de rutină pentru stabilirea statusului imun. În această situație se determină doar IgG.

Recoltare

Valori de referință

Valorile de referință diferă în funcție de metodă. Rezultatul se interpretează în funcție de intervalul de referință înscris pe buletinul de analize.

Interpretarea rezultatelor

Diagnosticul infecției recente (IgM și IgG)

Infecția recentă se confirmă prin:

• seroconversie IgG: IgG negativ, apoi pozitiv;
• sau creșterea semnificativă a nivelului IgG (de cel puțin 4 ori) între două probe recoltate la 14–21 de zile distanță și testate în aceeași serie.

Un IgM pozitiv este sugestiv pentru infecția recentă, dar deciziile clinice, mai ales în sarcină, nu se iau pe baza unei singure determinări. Un IgM pozitiv se confirmă printr-o a doua metodă. La gravide, diagnosticul prenatal al infecției fetale se face prin PCR din lichid amniotic, la indicația medicului specialist.

Diagnosticul infecției congenitale

Nou-născutul normal are anticorpi IgG materni transferați pasiv transplacentar, dar IgM nu traversează placenta. De aceea, prezența IgM specifici la nou-născut indică o infecție congenitală.

Frecvența detecției IgM la copiii cu rubeolă congenitală scade cu vârsta:

• aproape 100% în primele 5 luni (majoritatea în primele 3 luni);
• aproximativ 60% la vârsta de 6–12 luni;
• aproximativ 40% la vârsta de 12–18 luni;
• rar după vârsta de 18 luni.

Diagnosticul se completează cu:

• persistența sau creșterea IgG după vârsta de 6–12 luni (la copilul neinfectat, anticorpii materni dispar până la această vârstă);
• detecția virusului prin PCR din exsudat faringian, urină sau lichid cefalorahidian.

Limite și interferențe

Rezultate IgM fals negative:

• recoltare prea precoce, în primele zile de la debutul erupției;
• recoltare tardivă, după scăderea IgM;
• absența IgM la naștere nu exclude rubeola congenitală. Dacă IgM se pozitivează mai târziu, trebuie luată în considerare și rubeola dobândită postnatal.

Rezultate IgM fals pozitive, prin reacții încrucișate sau prin stimulare policlonală:

• mononucleoza infecțioasă (virusul Epstein-Barr);
• infecția cu parvovirus B19;
• infecția cu CMV și cu alte virusuri herpetice;
• rujeola;
• prezența factorului reumatoid;
• sarcina.

Persistența IgM: anticorpii IgM pot persista luni după infecția primară sau după vaccinare și pot apărea tranzitoriu în reinfecție. Un IgM pozitiv nu datează singur momentul infecției.

Imunodepresia poate determina un răspuns IgM redus sau absent.