Anticorpi anti-infliximab

Ce sunt anticorpii anti-infliximab

Infliximabul este un anticorp monoclonal himeric (IgG1 kappa) îndreptat împotriva factorului de necroză tumorală alfa (TNF-α). Se folosește în prezent în tratamentul mai multor boli inflamatorii. S-a dovedit că induce și menține eficient remisiunea clinică pe termen lung în boala Crohn și în colita ulcerativă.

Infliximabul se leagă cu afinitate asemănătoare de TNF-α solubil și de forma transmembranară, prezentă pe suprafața macrofagelor și a limfocitelor T. Poate declanșa citotoxicitate dependentă de complement și citotoxicitate celulară dependentă de anticorpi, ceea ce duce la distrugerea celulelor țintă.

Felul în care infliximabul este absorbit și eliminat din organism (farmacocinetica) variază în funcție de boală. Eliminarea este influențată de:

• tratamentul asociat cu imunosupresoare;
• concentrațiile mari de TNF-α;
• indicele de masă corporală crescut;
• prezența anticorpilor anti-infliximab.

Bărbații par să elimine infliximabul mai repede decât femeile.

Nivelul de infliximab și anticorpii. Nivelurile serice suficiente de infliximab (5–7 µg/mL) se asociază cu remisiunea clinică și endoscopică. În schimb, apariția anticorpilor împotriva medicamentului se asociază cu pierderea răspunsului la tratament.

Lipsa primară de răspuns. Până la 30% dintre pacienții cu boală inflamatorie intestinală nu au niciun beneficiu clinic până la sfârșitul perioadei de inducție (săptămâna 14). Aceștia sunt considerați nonrespondenți primari. Lipsa primară de răspuns s-a asociat cu:

• fumatul;
• durata lungă a bolii;
• vârsta înaintată;
• o intervenție chirurgicală anterioară;
• forma complicată a bolii;
• eșecul unui alt tratament anti-TNF.

Inflamația activă, cu CRP crescută și albumină serică scăzută, s-a asociat de asemenea cu o evoluție nefavorabilă.

Mecanismele lipsei primare de răspuns nu sunt încă clar definite. Sunt propuse două explicații:

• una farmacocinetică: concentrații scăzute de medicament, prin eliminare accelerată;
• una inflamatorie: procese inflamatorii care nu depind de TNF, cu niveluri adecvate de medicament.

Mai multe studii au arătat că, atunci când răspunsul la tratament se pierde, măsurarea infliximabului ajută la conducerea tratamentului. Concentrațiile minime în intervalul terapeutic s-au asociat cu un răspuns clinic mai bun și cu un prognostic mai bun. Concentrațiile de infliximab se stabilizează după 14 săptămâni (aproximativ 100 de zile).

Indicații

• Monitorizarea eficienței tratamentului cu infliximab.
• Concentrație minimă de infliximab sub 5 µg/mL (măsurată înaintea următoarei doze).
• Pierderea răspunsului la tratament sau răspuns parțial la începutul tratamentului.
• Lipsa primară de răspuns.
• Reacții autoimune, de hipersensibilitate sau reacții acute la perfuzie.
• Reluarea tratamentului după o pauză.
• Recidivă constatată endoscopic sau prin enterografie CT, în boala inflamatorie intestinală.

Recoltare

Metodă

Chemiluminescență.

Valori de referință

< 30 AU/mL

Interpretarea rezultatelor

• Valori sub 30 AU/mL: nu s-au detectat anticorpi anti-infliximab.
• Valori peste 30 AU/mL: arată prezența anticorpilor anti-infliximab. Aceștia se asociază cu pierderea răspunsului la tratament.
• Rezultatul se interpretează împreună cu concentrația minimă de infliximab, dozată din aceeași recoltare, înaintea dozei următoare.
• Concentrațiile terapeutice de infliximab diferă de la o boală la alta, de exemplu între boala Crohn, colita ulcerativă și artrita reumatoidă.

Limite și interferențe

• • Biotina: la pacienții care iau doze mari de biotină (vitamina B7) pot apărea rezultate fals scăzute, când concentrația de biotină depășește 318 nmol/L.