Anticorpi Toxoplasma gondii IgG

Ce sunt anticorpii anti-Toxoplasma gondii IgG

Anticorpii IgG anti-Toxoplasma gondii sunt imunoglobuline specifice care apar în urma infecției cu acest parazit și persistă îndelungat, reflectând statusul imun al pacientului.

Toxoplasma gondii este un protozoar din ordinul Coccidia, clasa Sporozoare, apropiat de genul Isospora.

Ciclul de viață presupune trei forme:

• trofozoit — forma invazivă, responsabilă de manifestările acute ale infecției
• chist — responsabil de infecția persistentă și latentă
• oochist — nu se întâlnește la om, ci numai la pisică, gazda obligatorie, cu rol în ciclul evolutiv și în transmiterea infecției

Parazitul este ubicuitar și poate infecta orice mamifer, însă ciclul evolutiv complet se realizează exclusiv la familia Felidae, unde se reproduce și este eliminat prin materii fecale sub formă de oochiști.

Este un parazit intracelular obligatoriu, cu predilecție pentru neuroni, microglii, celulele coroidei și retinei, precum și pentru celulele sistemului reticuloendotelial.

Transmitere

Rezervorul este reprezentat de pisică și de numeroase alte specii — câini, porcine, bovine, ovine, rozătoare de câmp, păsări domestice și sălbatice — ale căror produse pot constitui surse de infecție pentru om.

Căile de infectare la om:

• consumul de carne insuficient preparată termic, care conține chisturi
• ingestia de alimente contaminate cu pământ, care conține chisturi mature
• contactul cu excremente de pisică — jocuri ale copiilor, geofagie, zarzavaturi contaminate

Transmiterea transplacentară constituie o problemă majoră, prin urmările grave pentru făt. Infectarea este posibilă și în cursul travaliului.

Transmiterea de la om la om nu este cunoscută, cu excepția celei in utero. Modalități mai rare includ transfuziile de sânge provenit de la persoane aflate în stadiul de parazitemie și infecțiile de laborator.

Manifestări clinice

Receptivitatea este generală. Frecvența infecției variază între 20 și 80%, în funcție de grupa de vârstă și de populație, procentul crescând cu vârsta.

Infecția evoluează în majoritatea cazurilor asimptomatic. Când devine clinic manifestă, pacientul prezintă un sindrom mononucleozic autolimitant, cu astenie fizică și adenopatii.

Perioada de parazitemie nu este bine definită, dar precede seroconversia. La pacienții HIV-pozitivi, la cei cu defecte ale limfocitelor T sau cu corticoterapie prelungită se produce mai frecvent o parazitemie cronică.

Pacienții imunodeprimați — SIDA, terapie imunosupresoare prelungită, transplant de organe — sunt extrem de susceptibili și pot dezvolta infecții grave: encefalită și septicemie.

Infecția în sarcină

Riscul fetal depinde de momentul contractării infecției, cu o relație inversă între rata de transmitere și severitatea afectării.

Boala severă se manifestă prin microftalmie, corioretinită, hidrocefalie și calcificări intracraniene.

Infecția în primul trimestru se produce mai rar, dar se asociază cu risc mai mare de avort spontan și de anomalii fetale. Infecția contractată tardiv în sarcină este mai frecventă, dar cu risc mai mic de anomalii.

Riscul maxim de boală congenitală severă apare la infecția dobândită în săptămânile 10–24, în timp ce riscul maxim de transmitere verticală se înregistrează în săptămânile 26–40.

Cinetica anticorpilor

IgM — apar în prima săptămână de boală, ating un nivel maxim într-o lună, scad progresiv în 3–6 luni și pot persista în titruri scăzute până la 2 ani. Utili în diagnosticul infecției recente.

IgG — apar mai târziu, ating titrul maxim în 1–2 luni și persistă apoi îndelungat, practic toată viața. Utili în screeningul statusului imun; determinările în dinamică au valoare în diagnosticul infecției primare și al reactivărilor.

Recomandări pentru determinare

Evaluarea statusului imun înaintea concepției — femeile seropozitive anterior sarcinii sunt considerate protejate față de transmiterea infecției la făt. Femeile seronegative prezintă risc de a contracta infecția în cursul sarcinii și necesită măsuri profilactice, precum și retestare periodică.

Alte indicații:

• monitorizarea serologică a gravidelor seronegative
• sindrom mononucleozic cu adenopatii, de cauză neprecizată
• corioretinită
• pacienți imunodeprimați cu manifestări neurologice
• suspiciune de toxoplasmoză congenitală

Valori de referință

Diferă în funcție de metoda de lucru.

Toxo-IgG

Toxo-IgM (index)

Interpretarea rezultatelor

Precizări

Un rezultat pozitiv pentru Toxo-IgM este confirmat prin două metode de lucru, mențiune care apare pe buletinul final de rezultate.

Seroconversia IgG (negativ → pozitiv) sau creșterea de două ori a nivelului IgG, în seruri-pereche recoltate la interval de 14–21 de zile, confirmă infecția recentă.

La nou-născut, anticorpii IgM care persistă la determinări succesive ridică suspiciunea de infecție congenitală.

Limite și interferențe

Diagnosticul de infecție recentă nu se stabilește niciodată pe baza unui singur rezultat IgM pozitiv, din cauza persistenței îndelungate a acestor anticorpi la unii pacienți și a posibilității prezenței unor anticorpi IgM „naturali" față de antigenele Toxoplasmei, în absența infecției.

Anticorpii IgM se întâlnesc de obicei în infecția primară recentă, dar pot apărea și în infecțiile reactivate sau secundare.

Probele recoltate într-un stadiu precoce al infecției acute pot să nu conțină niveluri detectabile de IgM.

La unii pacienți, IgM pot dispărea precoce, în decurs de 3 săptămâni de la debut. La aceștia sunt utile determinările IgG în dinamică.

Pacienții cu corioretinită activă indusă de Toxoplasma gondii nu prezintă de obicei anticorpi IgM detectabili.

Prezența sau absența anticorpilor specifici nu poate fi utilizată pentru evaluarea eficacității tratamentului.

Rezultatele pozitive la pacienții care au primit produse de sânge în ultimele luni pot să nu fie valide.

La pacienții imunodeprimați, interpretarea se face cu prudență: aceștia prezintă de obicei titruri scăzute de IgG, iar IgM pot fi nedetectabili.

Pentru diagnosticul infecției fetale, metoda de elecție este PCR din lichidul amniotic, cu sensibilitate de 83–97,5% și specificitate de 100% la gravidele care au prezentat seroconversie în cursul sarcinii.