Serologie Listeria monocytogenes

Listeria monocytogenes -serologie

Ce este serologia Listeria

Listeria monocytogenes este un cocobacil gram-pozitiv, asporogen, polimorf, de dimensiuni mici, mobil la temperatura camerei printr-o mișcare caracteristică de rostogolire și imobil la 37 °C. Bacteria este foarte răspândită în natură, pe întregul glob, în timp ce listerioza ca boală este rară. Incidența reală a infecțiilor umane este dificil de stabilit, majoritatea evoluând inaparent.

Rezistența în mediul extern este remarcabilă: listeriile persistă 1–2 ani în stare uscată în sol, aproximativ 3 ani la temperatura camerei în laborator și până la 1 an în apă. Spre deosebire de majoritatea bacteriilor patogene, Listeria rezistă și se multiplică la temperaturi de refrigerare, între 2 și 8 °C — motiv pentru care alimentele păstrate corect la frigider pot deveni totuși sursă de infecție.

Rezervorul de infecție este alcătuit în primul rând din numeroase specii animale, domestice sau sălbatice, care excretă microorganismul: bovine, ovine, caprine, porcine, rozătoare, vulpi. Infecția poate apărea și la păsări, pești și crustacee. Listeriile au fost izolate din sol, noroi, ape de canal, furaje și alimente.

Transmiterea la om se realizează în principal pe cale digestivă, prin consumul de alimente contaminate: lapte nepasteurizat și derivate ale acestuia, brânzeturi moi, carne și legume crude, salate cu fructe de mare, mezeluri și produse de tip fast-food contaminate după procesare. Omul bolnav poate fi la rândul său sursă de infecție, mai ales nou-născutul, iar femeile pot fi purtătoare de listerii în tractul genital. Nou-născutul se infectează de la mamă pe cale hematogenă, intrauterin, sau în cursul travaliului; mama și nou-născutul rămân contagioși prin urină și secreții genitale timp de 1–2 săptămâni.

Listeria este un microorganism cu parazitism facultativ intracelular, asemănător brucelelor și micobacteriilor: pătrunde în celule și supraviețuiește în interiorul fagocitelor mononucleare. Principalul factor de virulență este listeriolizina O, o toxină care lizează membrana fagozomului și permite bacteriei să scape în citoplasmă, unde se multiplică protejată de anticorpi și de complement; alături de fosfolipaze și de proteina ActA, care asigură deplasarea intracelulară și trecerea directă în celulele vecine, acestea explică evoluția infecției în ciuda unui răspuns umoral prezent.

Apărarea față de Listeria este mediată predominant celular, ceea ce explică receptivitatea crescută a persoanelor cu imunodeficiențe de tip celular: gravide, vârstnici, pacienți cu limfoame, neoplazii, infecție HIV, transplant de organ sau tratament cortizonic și imunosupresor. Forma septicemică poate apărea după transplantul renal.

Gravidele se infectează cel mai frecvent în trimestrul al treilea de sarcină, prin scăderea fiziologică a imunității celulare din această perioadă, iar infecția se poate transmite transplacentar la făt. După ingestia alimentelor contaminate, bacteria traversează bariera intestinală și diseminează hematogen, inclusiv la nivelul placentei. Simptomele digestive apar la 9–48 de ore de la ingestie, iar forma invazivă, cu sindrom pseudogripal, la 2–6 săptămâni. Gravida poate prezenta febră, mialgii, artralgii, cefalee și dureri lombare; în prezența acestor simptome, medicul obstetrician trebuie să suspecteze o listerioză.

Listerioza congenitală este o afecțiune de natură septică, care nu induce malformații; în 70–80% dintre cazuri determină naștere prematură, iar în restul cazurilor moartea fătului în uter. Tratamentul precoce al mamei previne infecția congenitală. La nou-născut, Listeria monocytogenes este unul dintre cei trei agenți etiologici principali ai meningitei neonatale, alături de Streptococcus agalactiae și Escherichia coli.

Serologia detectează răspunsul în anticorpi față de Listeria monocytogenes și poate fi utilă în demonstrarea unei infecții active numai dacă este interpretată în context clinic și urmărită în dinamică. Diagnosticul de certitudine al listeriozei rămâne izolarea germenului în cultură, din sânge, lichid amniotic sau lichid cefalorahidian.

Indicații

• suspiciunea de listerioză la gravidă, în prezența unui sindrom febril cu mialgii și dureri lombare, ca investigație complementară hemoculturii;
• investigarea unei pierderi de sarcină, a nașterii premature sau a morții fetale intrauterine de cauză neprecizată;
• suspiciunea de listerioză la pacienți imunodeprimați, ca investigație complementară culturilor;
• investigarea retrospectivă a unui episod febril posibil listerian, la care culturile nu au fost efectuate sau au fost negative;
• investigații epidemiologice în focare de toxiinfecție alimentară.

Recoltare

Metodă

Reacție de fixare a complementului.

Valori de referință

Rezultatele se exprimă semicantitativ, sub formă de titruri, de la negativ până la peste 1/512.

Sunt considerate semnificative clinic titrurile ≥ 1/32.

Interpretarea rezultatelor

Un titru sub 1/32 nu susține diagnosticul de listerioză.

Un titru ≥ 1/32 într-o singură determinare are valoare limitată: poate reflecta o infecție actuală, o infecție în antecedente sau o reacție încrucișată. Interpretarea corectă presupune două determinări.

Criteriul de infecție activă: creșterea de cel puțin 4 ori a titrului de anticorpi între două probe recoltate la interval de 2–3 săptămâni, prelucrate în paralel, în aceeași serie de lucru.

Un rezultat negativ nu exclude listerioza, în special în formele acute precoce, înainte de apariția răspunsului umoral, și la pacienții imunodeprimați, care pot să nu dezvolte un titru semnificativ.

În toate situațiile în care se suspectează o listerioză invazivă — gravidă febrilă, nou-născut, meningită, sepsis la imunodeprimat — investigația de primă intenție este hemocultura, respectiv cultura din lichid cefalorahidian, lichid amniotic sau placentă. Antibioterapia nu se amână în așteptarea rezultatului serologic.