Anticorpi Rubeola IgG

Anticorpi Rubeola IgG

Ce este determinarea anticorpilor anti-virus rubeolic IgG

Testul detectează și cuantifică în ser anticorpii de tip IgG îndreptați împotriva virusului rubeolic. Prezența lor, la un nivel de cel puțin 10 UI/mL, indică o infecție anterioară sau vaccinarea, cu imunitate protectoare față de rubeolă.

Principala utilitate a testului este stabilirea statusului imun al femeilor înaintea sarcinii, pentru prevenirea rubeolei congenitale.

Virusul rubeolic și rubeola

Virusul rubeolic este un virus ARN monocatenar, anvelopat, din genul Rubivirus, familia Matonaviridae (clasificat anterior în familia Togaviridae). Omul este singura gazdă cunoscută.

Epidemiologie și transmitere:

• infecțiile apar predominant iarna și primăvara;
• transmiterea este aerogenă, prin secreții nazofaringiene, și transplacentară;
• perioada de contagiozitate durează de la aproximativ 7 zile înainte de erupție până la 7 zile după apariția ei.

Tablou clinic:

• Incubația: 2–3 săptămâni (12–23 de zile).
• Forme subclinice: infecția este frecvent subclinică, în 25–50% din cazuri.
• Erupția: maculopapulară, discretă, cu debut pe față și extindere pe trunchi și membre. Durează aproximativ 3 zile.
• Adenopatia: occipitală, retro- și submastoidiană, laterocervicală. Este semnul cel mai constant al bolii și uneori singura manifestare.
• Alte manifestări: febră moderată, coriză, conjunctivită.
• Complicații: artralgii sau artrită, frecvente la femeile adulte. Rar: trombocitopenie, encefalită.

Hemoleucograma: leucopenie, cu limfocitoză relativă și plasmocite (celule Türk) în frotiul de sânge periferic, în proporție de până la 5–19%.

Infecția naturală conferă imunitate pentru toată viața.

Rubeola congenitală

Virusul rubeolic este teratogen. În infecția primară a mamei, virusul infectează placenta și se poate transmite fătului.

Consecințele infecției materne primare:

• absența infecției embrionare;
• resorbția embrionului (în primele săptămâni);
• avort spontan;
• deces fetal intrauterin;
• infecția izolată a placentei;
• infecția placentei și a fătului.

Riscul pentru făt scade odată cu vârsta gestațională:

Sindromul rubeolei congenitale:

• Anomalii auditive: surditate neurosenzorială, manifestarea cea mai frecventă.
• Anomalii oculare: cataractă, glaucom, microftalmie, retinopatie.
• Anomalii cardiace: persistența canalului arterial, stenoza de arteră pulmonară.
• Anomalii neurologice: microcefalie, retard psihomotor.
• Anomalii osoase.
• Alte manifestări:
  • retard de creștere intrauterină;
  • hepatosplenomegalie;
  • trombocitopenie cu purpură.

Reinfecția la o persoană imună (prin infecție naturală sau vaccinare) este de obicei asimptomatică. Se asociază foarte rar cu transmiterea intrauterină, deci imunitatea maternă protejează fătul.

Vaccinarea

Vaccinul antirubeolic, introdus în 1969, este administrat în prezent ca vaccin rujeolic-urlian-rubeolic (ROR). A redus major incidența rubeolei congenitale. Totuși, epidemiile continuă să apară, iar o parte din femeile de vârstă fertilă rămân neimune.

Vaccinul este contraindicat în sarcină (risc teoretic, deoarece teratogenitatea tulpinii vaccinale nu a fost demonstrată). Sarcina trebuie evitată timp de o lună după vaccinare. De aceea, screeningul statusului imun se face înainte de concepție, iar femeile neimune se vaccinează.

Răspunsul serologic

Anticorpii IgM:

• apar la câteva zile după erupție;
• ating un maxim la 2–3 săptămâni;
• scad după 5–10 săptămâni;
• rar mai sunt detectabili după 6 luni (excepțional, până la 1 an).

Anticorpii IgG:

• apar la aproximativ o săptămână după IgM;
• cresc rapid și ating un platou la 6–10 săptămâni;
• scad apoi lent și se mențin toată viața la un nivel de aproximativ 15–200 UI/mL.

Reinfecția: determină creșteri moderate ale IgG.

După vaccinare:

• IgM apar la aproximativ 80% dintre vaccinați, în primele 3 săptămâni;
• IgG devin detectabili la 4–6 săptămâni și persistă de regulă toată viața.

Indicații

• evaluarea statusului imun față de rubeolă înaintea sarcinii și la prima consultație prenatală;
• stabilirea necesității vaccinării la femeile de vârstă fertilă și la personalul medical;
• verificarea răspunsului imun după vaccinare, în situații selectate;
• suspiciune de infecție recentă (erupție, adenopatie, expunere la un caz de rubeolă), împreună cu IgM și cu testul de aviditate IgG;
• diagnosticul rubeolei congenitale, împreună cu IgM și cu urmărirea IgG în dinamică.

Recoltare

Metodă

Metodă imunochimică cu detecție prin electrochemiluminiscență (ECLIA).

Valori de referință

Pragul de protecție de 10 UI/mL este cel recomandat de OMS. Valorile de referință diferă în funcție de metodă. Rezultatul se interpretează în funcție de intervalul de referință înscris pe buletinul de analize.

Interpretarea rezultatelor

Determinarea statusului imun

La o femeie asimptomatică, fără expunere, un IgG pozitiv confirmă imunitatea. Determinarea IgM nu este necesară de rutină în această situație, deoarece crește riscul de rezultate IgM fals pozitive.

Diagnosticul infecției recente

Se face pe baza IgM și IgG, interpretate împreună:

Infecția recentă se confirmă prin:

• seroconversie IgG: IgG negativ, apoi pozitiv;
• sau creșterea semnificativă a nivelului IgG între două probe recoltate la 14–21 de zile distanță și testate în aceeași serie.

Un IgM pozitiv izolat este sugestiv, dar deciziile clinice, mai ales în sarcină, nu se iau pe baza unei singure determinări. Un IgM pozitiv se confirmă printr-o a doua metodă.

Diagnosticul infecției congenitale

Nou-născutul normal are anticorpi IgG materni transferați pasiv transplacentar. De aceea, diagnosticul rubeolei congenitale se bazează pe:

• IgM specifici la nou-născut. Sunt detectabili la aproape toți copiii infectați în primele 5 luni (majoritatea în primele 3 luni), la aproximativ 60% la vârsta de 6–12 luni și la aproximativ 40% la 12–18 luni. Rar sunt prezenți după 18 luni.
• Persistența sau creșterea IgG după vârsta de 6–12 luni. La copilul neinfectat, anticorpii materni dispar până la această vârstă.
• Detecția virusului prin PCR din exsudat faringian, urină sau lichid cefalorahidian.

Diagnosticul prenatal al infecției fetale se face prin PCR din lichid amniotic.

Limite și interferențe

• Faza precoce a infecției: anticorpii IgG pot fi încă nedetectabili în primele zile după apariția erupției.
• Administrarea recentă de imunoglobuline sau de derivate de sânge poate produce un IgG fals pozitiv, prin anticorpi transferați pasiv.
• Nou-născutul și sugarul mic: IgG pozitiv reflectă de regulă anticorpii materni.
• Absența IgM la naștere nu exclude rubeola congenitală. Dacă IgM se pozitivează mai târziu, trebuie luată în considerare și rubeola dobândită postnatal.
• Rezultate IgM fals pozitive pot apărea:
  • după mononucleoza infecțioasă (virusul Epstein-Barr);
  • după infecția cu parvovirus B19;
  • după alte infecții cu virusuri herpetice (CMV);
  • după rujeolă;
  • în prezența factorului reumatoid;
  • în sarcină.
• Imunodepresia poate determina un răspuns umoral redus sau întârziat.
• Rezultatele în UI/mL obținute cu truse diferite nu sunt strict comparabile. Monitorizarea în dinamică se face cu aceeași metodă.