Bicarbonat- Rezerva alcalina

Bicarbonat seric (CO₂ total, rezerva alcalină)

Analiza poate fi decontată de CAS, pe baza biletului de trimitere de la medicul de specialitate.

Ce este bicarbonatul seric

Determinarea CO₂ total din ser măsoară toate formele de dioxid de carbon din sânge:

• ionul bicarbonat (HCO₃⁻), în proporție de aproximativ 95%;
• CO₂ dizolvat și acidul carbonic (H₂CO₃), aproximativ 5%;
• compușii carbamino, în cantități mici.

Datorită acestei proporții, CO₂ total este folosit ca măsură practică a bicarbonatului seric, numit și „rezerva alcalină”.

Bicarbonatul este principalul sistem tampon extracelular al organismului. Neutralizează acizii produși în metabolism și menține pH-ul sanguin în limite normale (7,35–7,45).

Echilibrul acido-bazic este reglat de două organe:

• plămânii controlează componenta respiratorie, prin eliminarea CO₂ (pCO₂);
• rinichii controlează componenta metabolică, prin reabsorbția bicarbonatului filtrat și prin regenerarea bicarbonatului, odată cu excreția acizilor.

Semnificație clinică

Bicarbonatul seric evaluează componenta metabolică a echilibrului acido-bazic. Se interpretează împreună cu:

• electroliții (Na⁺, K⁺, Cl⁻);
• gaura anionică (anion gap);
• când este necesar, gazometria arterială (pH și pCO₂), singura care stabilește tipul exact al tulburării acido-bazice.

Valori scăzute

Acidoza metabolică cu gaură anionică crescută (prin acumularea unor acizi):

• cetoacidoza diabetică, alcoolică sau de post;
• acidoza lactică (șoc, sepsis, hipoxie tisulară, metformină);
• insuficiența renală avansată;
• intoxicații: metanol, etilenglicol, salicilați, paracetamol (acidoză piroglutamică).

Acidoza metabolică cu gaură anionică normală (hipercloremică):

• diareea, fistulele digestive (pierderi de bicarbonat);
• acidozele tubulare renale;
• tratamentul cu inhibitori de anhidrază carbonică (acetazolamidă, topiramat);
• administrarea de ser fiziologic în volum mare;
• ureterosigmoidostomia.

Alcaloza respiratorie cronică (compensare renală):

• hiperventilația de cauze diverse;
• sarcina;
• boala hepatică;
• altitudinea mare.

Valori crescute

Alcaloza metabolică:

• vărsăturile, aspirația nazogastrică (pierderi de acid clorhidric);
• tratamentul diuretic (tiazidic, de ansă);
• hiperaldosteronismul primar, sindromul Cushing;
• hipokaliemia severă;
• administrarea excesivă de bicarbonat sau de antiacide (sindromul lapte-alcaline);
• sindroamele Bartter și Gitelman;
• alcaloza de contracție volemică.

Acidoza respiratorie cronică (compensare renală):

• BPOC;
• hipoventilația alveolară (obezitate, boli neuromusculare, deformări toracice);
• depresia centrului respirator.

Gaura anionică (anion gap)

Gaura anionică se calculează din bicarbonat și electroliți:

Gaura anionică = Na⁺ − (Cl⁻ + HCO₃⁻)

Valoarea normală este de aproximativ 8–12 mmol/L și variază în funcție de metodă. O gaură anionică crescută indică acumularea unor acizi nemăsurați (cetoacizi, lactat, toxice).

Albumina scăzută reduce gaura anionică. Corecția se face adăugând aproximativ 2,5 mmol/L pentru fiecare scădere a albuminei cu 1 g/dL sub 4 g/dL.

Indicații

• evaluarea echilibrului acido-bazic, împreună cu electroliții;
• suspiciune de acidoză sau alcaloză metabolică (diabet decompensat, insuficiență renală, diaree severă, vărsături, intoxicații);
• monitorizarea pacienților cu boală renală cronică, pentru depistarea și tratarea acidozei metabolice;
• monitorizarea pacienților cu tratament diuretic sau cu tratamente care influențează echilibrul acido-bazic;
• evaluarea pacienților cu boli respiratorii cronice (BPOC), pentru aprecierea compensării metabolice;
• calculul găurii anionice.

Recoltare